Proiecte secrete Porsche, intr-o expozitie inedita

23 septembrie 2014



Daca aveti drum in aceasta perioada prin Germania, in zona Stuttgart, nu ratati vizita la Porsche Museum! Din 17 septembrie 2014 si pana pe 11 ianuarie 2015, muzeul fabricii Porsche de la Stuttgart (Zuffenhausen) gazduieste o inedita expozitie cu diverse concepte care nu au fost scoase, pana acum, din colectia privata a constructorului.

Expozitia intitulata "Proiect: Secret!" include 14 vehicule care n-au rulat niciodata pe drumuri publice si sunt complet necunoscute pentru marele public – concepte secrete, prototipuri camuflate, versiuni unicat ale unor modele de serie. Toate vor fi putea fi admirate acum pentru prima oara, de catre fanii marcii.

Printre exponate se numara un precursor din 1984 al modelului Boxster si un prototip 924 dotat cu motor in 4 cilindri de 2.0 litri turbo si 250 CP care cantareste doar 980 kg, autor al unui record de anduranta. Alte concepte interesante sunt 984 cu doua locuri, realizat intre 1984 si 1987, la fel ca Type 995, pe baza lui 928, folosit la diverse teste de consum (motor V8 cu un sistem de dezactivare a cilindrilor) si de securitate. Colectia inedita este completata de un Porsche 989 cu 4 usi, din 1991, si de prototipul celebrului supercar 959.

Chiar daca pentru acest eveniment sunt expuse doar 14 piese, colectia constructorului Porsche este mult mai bogata, toalizand peste 500 de vehicule. Multe dintre ele sunt total necunoscute, fiind construite pentru a servi la dezvoltarea diverselor proiecte, dintre care doar unele s-au concretizat prin aparitia unor modele de serie.