Programul Prima Masina – ce prevede proiectul

4 noiembrie 2014

Sursa: comunicat de presa MFP



Programul guvernamental de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, prin care statul va garanta finantarea pentru achizitia unui autoturism nou, va beneficia in 2014 de un plafon total al garantiilor de 50 de milioane de lei, potrivit proiectului normelor de implementare a a acestui Program, postat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice si redat mai jos.

Astfel, potrivit acestor propuneri, persoanele fizice cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani (inclusiv) la data aprobarii creditului, vor beneficia de finantare – exclusiv dobanzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiar in baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din pretul de achizitie prevazut in factura proforma. Din finantarea acordata, 50% va reprezenta garantia statului.

Persoanele cu varsta de peste 36 ani (inclusiv) la data aprobarii creditului, vor beneficia de finantare – exclusiv dobanzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiar in baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din pretul de achizitie prevazut in factura proforma. Din finantarea acordata, 40% va reprezenta garantia statului.

Pentru a beneficia de garantia acordata de stat prin acest Program, potrivit proiectului normelor de aplicare, persoanele fizice trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, intre care:
– sa faca dovada, cu declaratia pe proprie raspundere si cu copia facturii proforma emise de vanzator, ca autoturismul care se achizitioneaza in cadrul programului este nou, este produs in spatiul intracomunitar sau provenit din import, indeplineste cel putin cerintele minime ale standardului Euro 5, este achizitionat de la o persoana juridica care are ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor si are un pret de achizitie care nu depaseste suma de 50.000 lei, la care se adauga TVA;
– sa dispuna de un avans de minimum 5% (pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 18-35 de ani), respectiv 10% (pentru persoanele cu varsta de peste 36 de ani) din pretul de achizitie in cazul finantarilor garantate, care acopera diferenta dintre pretul de achizitie a autoturismului nou, rezultat din factura proforma, si finantarea garantata;
– sa nu instraineze autoturismul nou achizitionat in cadrul Programului pe toata durata de valabilitate a garantiei;
– sa asigure autoturismul nou achizitionat din finantarea garantata, printr-o polita de asigurare de tip full casco fara fransiza, care va acoperi cel putin riscurile totale si partiale de furt si dauna; beneficiarul accepta constituirea unei ipoteci mobiliare asupra drepturilor derivand din polita de asigurare in favoarea statului roman, reprezentat de MFP, si a finantatorului, proportional cu procentul de garantare, pe toata durata finantarii garantate.

Proiectul normelor de aplica a Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi stabileste o serie de conditii si criterii de eligibilitate si pentru finantatori, precum si procedura detaliata de implementare a acestuia.

Proiectul normelor de aplicare supus consultarii publice va fi transmis spre analiza si aprobare Guvernului.