O noua limuzina Volkswagen, derivata din Audi A6

10 decembrie 2014



Constructorul din Wolfsburg intentioneaza sa lanseze un nou model, prin intermediul caruia sa rivalizeze cu marcile premium, in segmentele superioare de piata. Este vorba de un concurent demn de luat in calcul pentru vedetele categoriei formate din limuzinele mari, precum BMW Seria 5 sau Mercedes Clasa E.

Aceasta noua aparitie si-ar putea gasi locul in gama VW undeva intre redutabilul Passat si  varful de gama Phaeton. Detaliile tehnice sunt deocamdata putine, insa se vorbeste deja despre versiuni cu 4 si 5 usi si chiar despre un break.

Platforma tehnica ar urma sa fie preluata de la Audi A6, cu motorizari diesel si pe benzina in 4 si 6 cilindri. De asemenea, transmisia integrala este luata in calcul. Pe piata germana, noul model ar urma sa aiba un pret de plecare de 37.500 euro. Deocamdata nu se stie cand ar putea fi lansata aceasta noua limuzina Volkswagen.