Record General Motors - 500 de milioane de autovehicule, din 1908 pana astazi
05.05.2015
        
Distribuie acest articol!   

General Motors sarbatoreste zilele acestea atingerea unei borne impresionante in ceea ce priveste productia auto: de la infiintarea companiei in 1908, peste 500 de milioane de autovehicule au fost livrate clientilor din intreaga lume – niciun alt producator auto nu se poate mandri cu asemenea cifre de productie.

Opel, una dintre marcile cu traditie bogata a grupului, a avut o contributie majora in acest sens: producatorul auto german a construit 68 de milioane de autovehicule, majoritatea acestora la fabrica principala din Russelsheim, locul unde a fost sarbatorita aceasta realizare.

GM a sarbatorit in toata lumea atingerea bornei de 500 de milioane de autovehicule produse. Aproape simultan cu sarbatoarea din Russelsheim, clientii fideli au fost invitati la fabricile grupului din America de Nord si de Sud, Asia, Africa si China. Cinci clienti au primit cadou o masina pentru a marca acest eveniment.

Opel a inceput productia de automobile in 1899 si face parte din grupul GM inca din 1929, multe repere importante marcand istoria comuna, cum ar fi legendarele modele Kadett, Rekord, GT, Olympia sau Kapitan. In tot acest timp, Opel a sustinut inovatiile tehnologice prin care ofera clientilor o utilitate ridicata si numeroase beneficii – de exemplu, in 1989, producatorul din Russelsheim a fost prima marca auto care a inclus in dotarea standard a autovehiculelor sale un convertizor catalitic. Principiul „Facem tehnologia specifica clasei de lux disponibila tuturor” a ramas pana astazi un punct de reper al filosofiei marcii. Respectand traditia, se pregateste o noua inovatie: Opel OnStar, asistentul personal de service si mobilitate va deveni disponibil in acest an, transformand autovehiculul intr-un hotspot pentru internetul mobil.

Prin cele 500 de milioane de modele produse, GM a introdus si numeroare inovatii care au revolutionat industria: primul motor V8, prima transmisie automata, primele airbaguri intr-un vehicul de productie.

Distribuie acest articol!