Grupul Volkswagen demareaza o actiune masiva de rechemare
30.09.2015
        
Distribuie acest articol!   

Scandalul Dieselgate, izbucnit in SUA si care vizeaza manipularea testelor de omologare ale unor modele echipate cu motoare diesel, continua sa tina capul de afis in industria auto si a capatat intre timp dimensiuni planetare. Ieri, gigantul german a anuntat oficial ca va prezenta autoritatilor, in luna octombrie, solutiile tehnice prin intermediul carora cele 11 milioane de automobile echipate cu softul incriminat sa poata fi aliniate la normele antipoluare prevazute de lege.

“Planul de actiune” pus la punct de Volkswagen prevede, intr-o prima etapa, informarea clientilor cu privire la masurile ce vor fi luate pentru remedierea situatiei. In cursul lunii octombrie, autoritatile nationale vor fi informate oficial cu privire la solutiile tehnice dezvoltate in acest sens, precum si in legatura cu programarea rechemarilor in service. In Germania, de pilda, data stabilita pentru aceasta informare oficiala este 7 octombrie. Volkswagen a anuntat ca toate detaliile cu privire la evolutia “planului de actiune” vor fi disponibile si pe pagina sa de internet, in fiecare tara.

In total, sunt vizate 11 milioane de vehicule, din intreaga lume, dupa cum urmeaza: 5 milioane Volkswagen, 2,1 milioane Audi, 1,2 milioane Skoda, 1,8 milioane Volkswagen Comerciale si 700.000 SEAT. Este voba de motoare TDI Euro 5 de 1,2, 1,6 si 2,0 litri. Modelele cu Euro 6 de dupa lansarea modelului VW Golf VII nu sunt afectate. In privinta repartizarii pe tari, deocamdata se stie doar ca 500.000 de vehicule sunt in SUA si 2,8 milioane in Germania.

Asadar, prima reactie efectiva a celor de la Volkswagen in fata imensului scandal este aceasta rechemare masiva. Este un prim pas, pe “un drum lung si penibil, pe care va fi mult de muncit”, dupa cum a recunoscut-o, ieri, chiar noul presedinte al grupului, Matthias Muller (foto).

Distribuie acest articol!