Mercedes-Benz Sprinter implineste 20 de ani

21 decembrie 2015

Sursa: comunicat de presa Mercedes-Benz Romania



Gama Sprinter sarbatoreste 20 de ani de cand a fost lansata pe piata. De cand si-a facut  debutul in anul 1995, a marcat inceputul unei noi ere pentru autovehiculele comerciale usoare. Astfel, modelul de succes realizat de Mercedes-Benz a devenit sinonim cu autovehiculul comercial usor. Pana in prezent, peste 2,9 milioane de modele Sprinter au fost construite, autovehicule ce ruleaza in peste 150 de piete din intreaga lume. Pentru a marca aniversarea celui mai bine vandut model, Mercedes-Benz aduce in atentia publicului Edition Sprinter.

Editia aniversara Sprinter este disponibila in variantele furgon si combi, 3,5 t, culoare argintiu metalic. Barele de protectie ale modelului aniversar Edition sunt vopsite in aceeasi culoare – o premiera pentru Sprinter. Acelasi lucru poate fi spus despre stopurile din spate, colorate in negru -fumuriu si jantele negre din aliaj usor de 16 inch. Alternativ, Edition Sprinter este, de asemenea, disponibila cu jante argintiu – stralucitor, din aliaj usor de 17 inch.

Elementele distinctive ale modelului aniversar includ, de asemenea, faruri bi-xenon si o grila cromata a radiatorului. Inscriptia de pe partea laterala  a noii editii Sprinter este un alt indicator al statutului de model special. In interior, soferul este intampinat de covorase inscriptionate cu logo-ul editiei aniversare Sprinter. Modelul Sprinter Combi este echipat suplimentar cu un volan top-class din piele si geamuri fumurii in spate.

Edition Sprinter este limitata la un numar de 2.000 de unitati. Modelul special va fi comercializat in 19 tari din Europa. Toate variantele de motorizare sunt disponibile. In Romania, clientii vor beneficia de un avantaj de 1.800 de euro, fara TVA, pentru Edition Sprinter.