WRC, Monte Carlo 2016: Ogier, la a treia victorie consecutiva

25 ianuarie 2016



Sebastien Ogier a reusit a treia victorie consecutiva la Monte Carlo, un start perfect de sezon pentru cel care mizeaza pe obtinerea celui de al patrulea titlu in WRC. Francezul a fost urmat pe podium de catre coechipierul sau de la Volkswagen, Andreas Mikkelsen, si de Thierry Neuville, de la Hyundai.

Cei care au mai reusit, de-al lungul timpului, trei victorii succesive la Monte Carlo sunt Sandro Munari cu Lancia, Walter Rohrl cu Opel, Lancia si Audi, Tommi Makinen cu Mitsubishi si Sebastien Loeb cu Citroen.

Asadar, o noua dubla pentru Volkswagen, a 33-a victorie pentru Ogier si al 15-lea podum pentru Mikkelsen. La randul sau, Volkswagen Polo R WRC este cea mai de succes model din istoria Mondialului de raliuri, cu 35 de victorii din 40 de starturi si o rata a succesului de 87,5%.

Cursa a fost marcata de iesirea in decor de sambata, a lui Jari-Matti Latvala. In incercarea de a reveni pe traseu, finlandezul a lovit un spectator, insa fara sa-l raneasca. Incidentul s-a soldat cu o amenda de 5.000 de euro pentru ca a continuat fara sa verifice starea victimei, echipajul riscand si o suspendare in cadrul unei etape din 2016. In urma acestei iesiri in decor, Latvala a abandonat din cauza unor probleme la suspensie.

De remarcat evolutia celor de la Hyundai Motorsport, Raliul Monte Carlo fiind etapa de debut pentru noua generatie a modelului i20 WRC, care si-a confirmat potentialul, cu aceasta ocazie.

Urmatoarea etapa din WRC este programata in Suedia, in perioada 11-14 februarie.

Foto: Volkswagen Motorsport