Noul VW Tiguan va avea versiuni cu 7 locuri si coupe
08.02.2016
        
Distribuie acest articol!   

Spre deosebire de prima generatie, nou Tiguan, dezvaluit oficial in toamna anului trecut, la IAA Frankfurt, va beneficia de mai multe versiuni constructive. Conform celor declarate de un director de la Volkswagen, citat de publicatia Auto Express, pe langa versiunea de baza, Tiguan va avea si una marita, cu 7 locuri, dar si un coupe cu 5 usi, care sa rivalizeze cu Range Rover Evoque.

Cei de la Volkswagen sunt convinsi ca toate versiunile constructive vor avea cerere pe piata, astfel ca familia Tiguan ar trebui sa fie completata in urmatorii doi-trei ani. Desigur, aceasta flexibilitate in configurarea versiunilor constructive este asigurata de platforma modulara MQB, pe care este construit nou Tiguan, la fel ca multe alte modele din Grupul Volkswagen.

Prima dintre versiunile noi va fi cea cu 7 locuri. Denumita Tiguan XL, aceasta va avea ampatamentul marit cu 110 mm si transmisie integrala in echiparea standard. In schimb, versiunea coupe va avea acelasi ampatament ca si varianta standard, insa va fi orientata mai mult spre utilizarea pe drumuri asfaltate. Si, dincolo de toate, va avea un profil spectaculos, asa cum ii sta bine unul coupe, chiar si in versiune… SUV!

Distribuie acest articol!