Audi lunar quattro este gata sa porneasca spre Luna

17 decembrie 2016

Sursa: comunicat de presa Audi



Masa a fost redusa cu 8 kilograme, fiind totodata inzestrat cu puterea Audi e-tron: dupa ce a fost supus unor teste aprofundate, rover-ul Audi lunar quattro este pregatit sa abordeze unele dintre cele mai dificile tipuri de teren posibile, pe cele de pe suprafata Lunii. Dupa finalizarea etapei de dezvoltare a vehiculului selenar, misiunea a mers acum cu un pas şi mai departe: echipa germana The Part-Time Scientists implicata in calatoria in spatiu a anuntat recent la Audi City in Berlin ca intentioneaza sa efectueze calatoria de 385.000 km catre Luna, de la finele anului 2017, utilizand un sistem de lansare spatial rezervat la Spaceflight inc. Fiind un partener tehnic inca de la inceputurile proiectului si un ambasador al misiunii The Part-Time Scientists, Audi a avut un rol esential in generarea unei ample publicitati pentru proiect, cooptand totodata si alti parteneri puternici in cadrul proiectului.

Audi si echipa germana de ingineri si-au anuntat parteneriatul la inceputul anului 2015. Obiectivul comun al acestora: sa uneasca expertiza tehnica a ambilor parteneri, cu scopul de a realiza un rover care sa se deplaseze pe Luna, sub auspiciile competitiei Google Lunar XPrize. De atunci, un grup de 16 experti ai Audi a sprijinit echipa The Part-Time Scientists cu expertiza intr-o vasta gama de domenii tehnice si a optimizat rover-ul pentru misiunea selenara. Mai presus de toate, Audi a fost in masura sa contribuie cu experienta sa in privinta tehnologiei quattro, cunostintele sale despre constructia usoara, expertiza vizand tehnologia e-tron si designul, ajutand echipa din Berlin la dezvoltarea vehiculului selenar care se deplaseaza fara pilot.

“Suntem mandri ca am conferit rover-ului aspecte importante ale ADN-ului celor patru inele: acesta foloseste tehnologia quattro, are baterie e-tron, se deplaseaza autonom si are la baza un mix inteligent de materiale”, a remarcat Michael Schoffmann, seful Departamentului de Dezvoltare Transmisii de la Audi si Coordonator de Dezvoltare al Audi lunar quattro. “Colaborarea cu The Part-Time Scientists aduce un plus de valoare si pentru noi: cu Audi lunar quattro, patrundem pe un nou teren tehnic si putem invata multe despre modul in care componentele auto se comporta in conditii extreme”.

Pe parcursul ultimelor luni, expertii Audi au lucrat la sistemul inteligent de distributie a puterii cu tractiune integrala al roverului, optimizand  dotarile sale electronice de inalta performanta si contribuind la procesul de dezvoltare cu expertiza sa in domeniul deplasarii autonome. Pentru a spori stabilitatea si a creste suprafata de contact, inginerii si designerii au marit dimensiunile roverului si ale rotilor sale. Cu toate acestea, au redus masa vehiculului de la 38 la 30 kg, folosind un mix optimizat de materiale si utilizand tehnologia 3D printing cu aluminiu. Au fost, de asemenea, efectuate teste sofisticate in camera de simulare solara Audi, pentru a reproduce conditiile extreme de pe Luna si pentru a verifica potrivirea componentelor rover-ului.

Pe Luna, Audi lunar quattro va fi dotat cu patru camere video, pentru a-l ajuta sa se orienteze in spatiu. Vehiculul le va utiliza pentru a inspecta obiectele si pentru a capta imagini 3D, de 360 grade. Un laitmotiv bine-cunoscut va fi roverul misiunii Apollo 17, care se afla inca in Valea Taurus-Littrow. ALINA, modulul de aterizare al oamenilor de stiinta The Part-Time Scientists, va aseleniza in apropierea punctului de aterizare din 1972, avand la bord doua vehicule Audi lunar quattro. Ansamblul de explorare va calatori spre Luna la bordul unui sistem de lansare spatiala de tipul Falcon 9 si are o capacitate totala de transport de 100 kg. In afara de cele doua rovere, echipa The Part-Time Scientists va avea deci posibilitatea sa transporte catre Luna echipament de cercetare pentru alti parteneri. In acest context, parteneri de proiect precum Agentia Spatiala a Statelor Unite ale Americii NASA, Agentia Spatiala Europeana ESA si Wikipedia au fost cooptati datorita amplului interes stiintific al acestora in ceea ce priveste misiunea.

The Part-Time Scientists intentioneaza sa lanseze calatoria spre luna incepand cu finele anului 2017. In prealabil, ei vor trebui sa efectueze in continuare teste de rezistenta aprofundate asupra celor doua vehicule Audi lunar quattro si asupra ansamblului de explorare ce va aseleniza. In acest scop, echipa va simula intreaga misiune in Orientul Mijlociu, pe parcursul urmatoarelor cateva luni, iar in prezent efectueaza cateva reglaje fine finale.

The Part-Time Scientists s-au reunit la finele anului 2008 la initiativa expertului IT Robert Bohme si isi desfasoara activitatea in Berlin. In prezent, numara 35 de ingineri, de pe trei continente. Lucrand alaturi de experti spatiali internationali, telul acestora este de a transforma misiunea selenara in realitate si de a colecta cat mai multe cunostinte cu putinta, pentru a promova dezvoltarea tehnica si a incuraja progresul stiintific.

Google Lunar XPRIZE, un proiect cu o valoare de peste 30 milioane de dolari, este o competitie pentru calatoria in spatiu ce se adreseaza inginerilor si antreprenorilor din intreaga lume. Pentru a castiga, o echipa privata trebuie sa transporte un rover pe Luna, sa parcurga o distanta de minimum 500 de metri si sa transmita imagini de inalta rezolutie inapoi catre Pamant. Din cei initial aproape 30 de competitori, in prezent au ramas cinci echipe in cursa care ii va permite uneia dintre acestea sa porneasca spre Luna. The Part-Time Scientists reprezinta unica echipa originara din Germania.