Dakar 2017 – Peterhansel invingator, tripla Peugeot

16 ianuarie 2017



Stephane Peterhansel a castigat editia 2017 a celebrului rally raid Dakar 2017, podiumul sectiunii auto fiind completat de Sebastien Loeb si Cyril Despres. Peugeot a bifat astfel o tripla istorica, ajutat si de problemele celor de la Toyota.

Stephane Peterhansel a reusit al 13-lea sau succes la Dakar, al saptelea la categoria auto. Duelul pentru suprematie s-a dat intre Peterhansel si Loeb, primul reusind in final sa se impuna, cu un avans de 5’13”.

In timp ce Peterhansel si-a reconfirmat supranumele de Monsieur Dakar, Loeb reuseste o performanta remarcabila, avand in vedere ca este abia la al doilea start la dakar. Anul trecut, el a terminat pe locul 9, la capatul unei evolutii cu numeroase probleme.

Cyril Despres a asigurat tripla Peugeot, chiar daca in ultimele zile nu a mai reusit sa tina ritmul cu cei din fata sa. Pentru Peugeot ar fi fost perfect daca si al patrulea pilot, Carlos Sainz, ar fi ajuns la finish. Insa spaniolul a fost nevoit sa abandoneze, in urma unei spectaculoase iesiri in decor.

Toyota s-a confruntat cu numeroase probleme si nu a reusit sa fie un rival pe masura pentru Peugeot. Desi la start multi credeau ca Nasser Al-Attiyah, Nani Roma si Giniel de Villiers le vor face viata grea celor de la Peugeot, in final lucrurile au stat cu totul altfel. Toyota ramane pe mai departe fara vreo victorie la Dakar, cel mai bun rezultat de anul acesta fiind locul 4 ocupat de Ginier de Villiers.

Top 5 la categoria auto a fost completat de Mikko Hirvonen, pe un Mini, insa cu o evolutie modesta si o intarziere in clasament de ordinul orelor.

Ambii romani care au participat la Dakar 2017, la sectiunea moto, au reusit sa termine cursa – Emanuel Gyenes (KTM) pe locul 17, iar Marcel Butuza (KTM) pe 71.

In fine, nicio surpriza la camioane, unde Kamaz a reusit dubla, prin Nikolaev si Sotnikov.

Mai jos, ordinea pe podium la cele patru categorii de la Dakar 2017.

Auto
1. Stephane Peterhansel (Franta) – Jean-Paul Cottret (Franta), Peugeot
2. Sebastien Loeb (Franta) – Daniel Elena (Monaco), Peugeot
3. Cyril Despres (Franta) – David Castera (Franta), Peugeot

Moto

1. Sam Sunderland (Marea Britanie, KTM)
2. Matthias Walkner (Austria, KTM)
3. Gerard Farres Guell (Spania, KTM)

Camioane
1. Eduard Nikolaev (Rusia, Kamaz)
2. Dmitry Sotnikov (Rusia, Kamaz)
3. Gerard De Rooy (Olanda, Iveco)

Quad

1. Sergey Karyakin (Rusia, Yamaha)
2. Ignacio Casale (Chile, Yamaha)
3. Pablo Copetti (Argentina, Yamaha)

Save

Save

Save

Save