Mercedes-Maybach 6 Cabriolet, un concept cu propulsie electrica
23.08.2017
        
Distribuie acest articol!   

Descrisa ca fiind „automobil haute couture”, luxoasa decapotabila dezvaluita recent este o continuare a coupe-ului prezentat anul trecut (vezi link-ul de la finalul articolului) si are un design stilat, menit sa impresioneze cu orice pret.

La exterior, conceptul Cabriolet 6 are un finisaj in bleumarin metalic si o grila masiva, inspirata de costumele reiate, o capota extrem de lunga, un parbriz ingust, toate acestea asortate la jante de 24 inch.

Designerii au creat un spate in forma de pupa, inspirat din iahturile de lux, un difuzor cu un cadru din aluminiu si stopuri inguste, care accentueaza latimea vehiculului si huse personalizate, cu fire intercalate de culoare rose gold.

Stilul distinctiv continua in interior cu tapiteria alba de piele nappa tivita cu fir de culoare rose gold si podea din lemn cu accente incrustate, de aluminiu. Pasagerii vor gasi, de asemenea, si cateva detalii retro, prize de aerisire si o plansa de bord transparenta, cu elemente din fibra optica albastra.

In ciuda aspectului clasic, conceptul este extrem de high-tech, dispunand de doua head-up display-uri si o „banda de afisare” pe panoul de bord. Senzorii biometrici monitorizeaza starea pasagerilor si functia de concierge permite efectuarea comenzilor vocale.

Propulsia este asigurata de patru motoare electrice, care produc o putere combinata de 750 CP (550 kW). Aceasta configuratie permite conceptului cu tractiune integrala sa accelereze 0-100 km/h in mai putin de 4 secunde, inainte de a atinge o viteza maxima de 250 km/h.

Motoarele electrice sunt alimentate de o baterie montata in podea, care permite conceptului sa aiba o autonomie de 500 km. Automobilul are, de asemenea, o functie de incarcare rapida, care poate acoperi o distanta de 100 km in doar 5 minute.

Distribuie acest articol!