Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2017, in parteneriat cu ACAROM

4 august 2017

Sursa: comunicat de presa Premium Expo



Aflat la cea de a XV-a editie si implinind 24 de ani de la inaugurare, Salonul Auto Bucuresti & Accesorii, ce va avea loc in perioada 2-12 noiembrie, la Romexpo, anunta semnarea parteneriatului cu Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM) si pentru editia din anul 2017.

Prin continuarea parteneriatului pentru editia de anul acesta a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii, organizatorii doresc prezentarea catre publicul larg si publicul specialist, a tuturor noutatilor din domeniul auto fabricate sau importate in Romania. Acest parteneriat exprima dorinta ambelor entitati, ACAROM si Premium Expo, de a aduce si prezenta in cadrul Salonului Auto Bucuresti & Accesorii a cat mai multor produse si tehnologii auto.

ACAROM, Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania reprezinta interesele a 158 de societati comerciale care desfasoara activitati in industria de automobile si este cea mai puternica asociatie din domeniul auto din Romania. Companiile membre se ocupa de conceptia, fabricarea si comercializarea de automobile, materiale, componente, module, parti din automobile, sau realizeaza servicii legate de automobile, precum si echipamente pentru fabricarea si intretinerea automobilelor.

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2017 va avea loc in perioada 2-12 noiembrie, in cea mai noua si mai moderna locatie din tara, adecvata unui eveniment de asemenea anvergura, respectiv pavilioanele nou construite din complexul Romexpo, Bucuresti.