Automotive News lanseaza o noua revista auto – Shift

11 iunie 2018



Venerabila autoritate americana in tot ce este legat de industria auto, Automotive News, a crescut odata cu cei trei mari producatori cu sediul in zona metropolitana Detroit, GM, Ford si Chrysler.

Timpurile s-au schimbat si Automotive News a inceput sa povesteasca tot mai mult de “transplanti”, cum au denumit firmele straine venite mai intai sa produca, apoi sa proiecteze vehicule pentru piata nord-americana. Mai intai japonezii, apoi coreenii si firmele germane, iar mai recent, incercari timide ale firmelor chineze, mai ales autobuze (electrice) si camioane.

De cativa ani, articole despre Apple, Google, Intel, MobilEye si, bineinteles, Tesla, privit ca dusmanul de moarte al Detroit-ului si ridiculizat cu orice ocazie, au devenit tot mai frecvente si descrierile automobilelor au inceput sa contina mai multe informatii despre tehnologia digitala (senzori, radar, lidar, software) decat despre cilindree, putere, cuplu.

Pe 28 mai 2018, intr-un editorial intitulat “Salut, Lume” (Hello, World) redactorul Sharon Silk Carty anunta motivele nasterii revistei “Shift” (tranzitia sau schimbarea, dupa cum preferati).

Primul numar al revistei este dedicat bataliei intre “dinozauri”- producatorii traditionali de automobile si “perturbatori”, “contestatari” sau pur si simplu “disruptori” (in romgleza), care transforma intregul segment a transportului rutier.

“Procesul evolutiei si extinctiei este excitant si infricosator, creativ si destructiv, plin de castigatori si invinsi” subliniaza Sharon Silk Carty, declarand ca Shift se va concentra pe schimbarile prin care trece industria auto traditionala in procesul complex de tranzitie de la producatori auto la furnizori de solutii pentru transport.

“Stim exact incotro se indreapta industria? Nu. Dar speram sa furnizam informatia care sa ajute conducatorii firmelor, de la start up la companii conventionale, sa navigheze aceste vremuri tulburi”, promite Sharon Silk Carty, iar noi, echipa 24auto.ro, vom urmari articolele publicate, pentru a va informa la timp despre marile schimbari din cele patru industrii uriase: auto, energie, minerit si IT, aflate intr-un punct de intersectie fara precedent, odata cu electrificarea si automatizarea autovehiculelor din toate categoriile.

Din cuprinsul primului numar al revistei Shift:
Batalia pentru suprematie – GM si Google sunt lideri in dezvoltarea autovehiculelor autonome si reprezinta exemplu clasic de batalie intre dinozaurul traditional si disruptorul digital.
5 pasi care definesc un disruptor
Vaneaza tendinte tehnologice, nu moda zilei
Motorcity in Silicon Valey
Intrebari si raspunsuri cu Henrik Fisker
Cui ii este teama de inteligenta artificiala?
Se pot dezvolta autovehicule autonome fara a risca vieti?
Cata putere este intr-un cuvant?
O verificare culturala
Invata sa spui NU
Ascensiuni si probusiri

Opinia electromobilisitului:

Trimiteti-ne un mesaj despre temele care va intereseaza pe 24auto.ro sau pe pagina noastra de Facebook si vom aborda subiectele in ordinea prioritatilor cititorilor nostri.

Va multumim!

db

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *