Dacia in ultimul deceniu - o minunata poveste de succes
11.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Cresterea spectaculoasa a vanzarilor inregistrate in ultimii 10 ani de Dacia se reflecta fara multe comentarii si dezbateri in doua cifre: aproximativ 250.000 de unitati in 2008 si perspectiva de a vinde 700.000 anul acesta, unele fiind comercializate sub marca Renault in Rusia, India, America de Sud, Orientul Mijlociu si Africa.

Reteta aplicata de Renault pare simpla. Se aleg doar tehnologii cunoscute si validate in cadrul grupului, se evita discounturile pe cat posibil si se cladeste fidelitatea clientilor prin metode neconventiale, evitand campanii publicitare costisitoare.

Duster este vedeta gamei Dacia, cu cresteri de 16% in prima jumatate a anului, dar si Sandero si Dokker au inregistrat vanzari mai bune ca in anii precedenti. Secretul succesului, dupa echipa de marketing, pentru cresterea vanzarilor, consta in cumparatori fideli, care incepand din 2015 se intorc la produsele Dacia, dupa ce in 2004 au facut prima data cunostinta cu Logan.

Avantajul unui automobil nou, cu pret accesibil si garantie buna, aduce 55% din cumparatorii Dacia inapoi. Ceilalti provin din randul posesorilor Renault, dar mai ales din cel al utilizatorilor de automobile second hand, fara garantie.

„Socant de ieftine”, considera Francois Mariote, fostul director comercial Dacia, pretul in Franta al unui Logan, la 7.790 euro, sau Duster pentru 11.990 euro. „Automobilele devin tot mai grele, mai puternice si mai scumpe. Dacia merge impotriva curentului”.

Costurile sunt tinute sub control prin reutilizarea pieselor si productia in tari cu manopera scazuta – Romania, Maroc, etc. „Este un fenomen <smart buy>, asemantor cu Lidl sau Ryanair”, spune Coursimault, „care a format un grup de utilizatori fideli”.

Dacia de astazi nu mai seamana cu compania achizitionata de Renault in 1999. Dupa pierderea licitatiei pentru Skoda in favoarea Grupului Volkswagen, in 1992, viziunea CEO-ului de atunci, Louis Schweitzer, de a realiza un automobil „modern, robust si, inainte de toate, la preturi accesibile”, a fost transformata in realitate. Logan a fost o surpriza pentru consumatorii din Occident, in 2004, dintre care multi revin acum la noile modele Dacia.

Dupa investitii de peste 2,5 miliarde de euro, uzina de la Mioveni este in masura sa produca un automobil la 45 secunde, pentru un total de 450.000 pe an. Riscul asumat de Renault a fost incununat de succes si acum, cand 49% din vanzari sunt in afara Europei, Dacia contribuie cu 19% din vanzarile grupului.

In 2017, Renault a vandut 1,4 milioane de autovehicule low cost, majoritatea derivate din Dacia Logan. Planul lui Carlos Ghosn, CEO al Aliantei Renault – Nissan – Mitsubishi,  este ca vanzarile in acest segment sa atinga 2 milioane pana in 2022.

Marc Suss, directorul Renault pentru programele „Global Access”, declara in legatura cu normele mai severe de poluare incepand din 2020: „Dacia reprezinta o alegere pragmatica si rationala pentru clientii nostri. Daca putem obtine acumulatori la preturi suficient de scazute, vom analiza si solutiile hibride, care sa rezulte in economii de combustibil”.

Distribuie acest articol!