Volkswagen crede ca noile sisteme de iluminat vor face masina viitorului mai „umana”

24 octombrie 2018, Sursa: comunicat de presa Volkswagen / Porsche Romania



Halogen, xenon, LED, laser si OLED – tehnologia de iluminat si designul acestor sisteme din domeniul auto au trecut in doar doua decenii prin transformari revolutionare. Iar lucrurile nu se opresc aici! Convinsi ca farurile ne influenteaza perceptia despre o masina mai mult decat orice alt element de design, cei de la Volkswagen si-au propus sa foloseasca aceasta componenta emotionala.

In timp ce farurile rotunde au definit multi ani la rand sistemele de iluminat instalate pe modelele Beetle sau pe prima generatie Golf, designul exterior al masinilor a inceput tot mai mult sa influenteze acum nu numai forma acestor faruri ci si intreaga expresie a masinii. Alegerea unui design cat mai special pentru sistemul de iluminat intra acum sub lumina reflectoarelor.

Lumina, prin natura sa, va face masina viitorului mai „umana”. Luminile nu vor servi doar la cresterea gradului de siguranta a generatiei urmatoare de masini, ci vor reprezenta de asemenea un instrument de comunicare si interactiune.

In viitorul apropiat, designului de interior si celui de exterior li se va adauga un nou concept: extraterior-ul. Acest concept poate fi inteles drept designul spatiului inconjurator. Vorbim despre un proces care va oferi masinii un suflu nou. Cum se traduce acest lucru in practica? Un exemplu poate fi faptul ca masina, va „comunica” prin intermediul sistemului de iluminat cu mediul ambiant. De exemplu, noul I.D. VIZZION „ii face din ochi” proprietarului printr-un semnal luminos atunci cand acesta se apropie de automobil.

Un alt efect viitor: iluminatul va fi un mijloc optim de comunicare, in special in situatiile de trafic complex, aglomerat si zgomotos. Farurile vor prelua sarcina de a mentine contactul vizual cu alti participanti la trafic. In ce directie se va indrepta masina? A observat pietonii si, prin urmare, va ramane pe loc? Aceste elemente vor creste nivelul de siguranta in mod natural.

Elementele de iluminat pot indica, de asemenea, foarte clar daca masina se afla pe sistemul de condus autonom, daca aceasta tocmai a demarat sau daca se retrage. Mai mult, proprietarii vor putea deduce, doar cu ajutorul semnalelor luminoase, daca masina mai are nevoie de timp pentru incarcare sau daca e gata de drum.