Cea mai rapida masina blindata din lume
16.07.2019
        
Distribuie acest articol!   

AddArmor si APR au lansat o versiune blindata a modelului sportiv Audi RS7 Sportback, capabila sa ruleze cu peste 300 km/h!

Vehiculele blindate sunt foarte grele si, in general, sunt limitate in termeni de performanta, in ciuda unor motorizari de regula puternice. Nu mai este cazul lui Audi RS7 Sportback pregatit de AddArmor si APR, prezentat drept cea mai rapida masina blindata din lume. Marele coupé german cu 5 usi revendica o viteza maxima de 325 km/h.

APR a crescut puterea motorului V8 de 4.0 litri bi-turbo de la 605 CP la 771 CP, iar cuplul ajunge la 1.085 Nm! La randul sau, AddArmor a optat pentru un blindaj din policarbonat, de zece ori mai rezistent decat otelul si cu o greutate mai scazuta cu pana la 60%. Specialistii in blindaje au instalat si un set de ferestre speciale, obtinute dintr-un „amestec multistrat de policarbonat si sticla balistica”.

Blindajul adauga 91 kg la greutatea modelului RS7 Sportback si confera un nivel de protectie european B4 (arme usoare de tip 44 Magnum).

Din „meniu” mai fac parte un pulverizator de gaze cu piper, sistemul de ecranare cu ajutorul fumului, camere video nocturne, faruri cu xenon, pneuri anti-pana si manere exterioare cu declansator electric la portiere, asemanatoare unui pistol laser.

Un Audi RS7 Sportback astfel blindat este disponibil la pretul de circa 182.000 de euro.

Distribuie acest articol!