Volkswagen a prezentat primul model al noului sau brand entry-level, SUV-ul Jetta VS5

29 iulie 2019



Construit in cadrul binecunoscutului joint venture FAW – Volkswagen, SUV-ul compact VS5 este produs in fabrica de la Chengdu si destinat pietei din China.

Un ochi format va recunoaste, desigur, dincolo de noul logo, un produs deja existent in Grupul Volkswagen – SEAT Ateca si Skoda Karoq, care practic este acelasi model, in doua declinari de brand, insa pe aceeasi platforma modulara MQB.

Jetta VS5 masoara 4,41 m lungime, 1,84 m latime si 1,61 m inaltime, cu ampatament de 2,63 m. Deocamdata este disponibila o singura motorizare, agregatul EA211 de 1,4 litri benzina turbo in 4 cilindri de 150 CP si 250 Nm. Transmisia standard este manuala cu 5 trepte, insa exista si o versiune automata cu 6 rapoarte, furnizata de japonezii de la Aisin Seiki. De retinut ca Volkswagen nu a optat pentru motorul 1.5 TSI Evo si transmisia DSG, din motive de cost.

Apropo de costuri, Jetta VS5 are o politica de pret foarte agresiva, adresandu-se celor aflati la prima masina. Pretul de plecare este putin peste 13.000 de dolari, iar versiunile de top ajung la circa 17.500 de dolari.

Pentru noua sa marca, Volkswagen planuieste dezvoltarea, pana la finele anului, a unei retele de peste 200 de dealeri pe intreg teritoriul Chinei.

Primele exemplare VS5 vor fi livrate in luna septembrie. Va urma un SUV mai mare, denumit VS7, care va avea si o versiune cu 7 locuri, probabil derivat din SEAT Tarraco. In fine, va urma un sedan compact, denumit VA3, o Jetta clasica, dar cu specificatii pentru piata din China.