Mercedes Vision AVTR, un concept… extraterestru
12.01.2020
        
Distribuie acest articol!   

Mercedes a prezentat zilele trecute, la Consumer Electronics Show (CES), la Las Vegas, un concept inedit și futurist, denumit Vision AVTR și inspirat de filmul Avatar, realizat de James Cameron.

Ediția 2020 a CES Las Vegas (7-10 ianuarie) prezintă cele mai noi invenții în acest domeniu. Iar constructorii de automobile se întrec, de câțiva ani, să vină cu noutăți la acest eveniment. Este si cazul Mercedes, care a profitat anul acesta de renumitul salon high tech pentru a prezenta un vehicul absolut surprinzător: conceptul Vision AVTR ( de la ”Advanced Vehicle Transformation”).

Inspirat și conceput în colaborare cu echipa filmului Avatar, realizat de James Cameron, acest automobil ar putea deveni realitate într-un viitor destul de îndepărtat. Are un concept de design holistic, cu linii futuriste, un habitaclu translucid în formă de cocon capitonat cu piele vegan, roți sferice pentru a putea rula în toate direcțiile și, bineînțeles, un sistem de conducere autonom.

Iar motorul, dotat cu inteligență artificială, se vrea „animat”. În spate, cele 33 de plăcuțe amovibile, amintesc de solzii de reptilă, care vor fi în măsură să comunice cu șoferul și lumea exterioară, prin intermediul mișcărilor de ondulație.

La bord, un element situat în consola centrală ar permite omului și mașinii să fuzioneze printr-un sistem de recunoaștere biometrică. Prin amplasarea palmei pe consola centrală, șoferul ar fi recunoscut grație ritmului cardiac și respirației, care ar putea pune în funcțiune habitaclul.

Din punct de vedere tehnic, Vision AVTR are un propulsor 100% electric, cu o autonomie de 700 km, grație unei tehnologii inovatoare de baterie organică. La Mercedes, viitorul este deja mâine!

Distribuie acest articol!