Toyota investește 346 milioane de euro în mașinile zburătoare
28.01.2020
        
Distribuie acest articol!   

Constructorul japonez de automobile nu abandonează ideea mașinilor zburătoare, iar ultima investiție vizează o companie americană care lucrează la vehicule zburătoare cu decolare și aterizare pe verticală.

La întrebarea cum vă imaginați anii 2000, lansată pe la jumătatea secolului trecut, aproape toți oamenii vorbeau despre un viitor în care cerul orașelor urma să fie brăzdat de mașini zburătoare și tot felul de mijloace de transport aeriene. Pe atunci, imaginea automobilului din secolul 21 nu avea nimic de a face cu cea a vehiculelor de după război.

Este adevărat că, de atunci, automobilele au progresat mult în plan tehnologic. Cele din prezent sunt mult mai sigure, mult mai performante și, fără discuție, au un nivel de confort ridicat. Poluează mult mai puțin și sunt mai fiabile. Totuși, suntem încă departe de orașele pline cu mașini zburătoare, care ar permite reducerea considerabilă a timpilor de deplasare. Însă anumiți constructori continuă să creadă în mașina zburătoare.

Toyota tocmai a investit 346 milioane de euro în compania Joby Aviation, care dezvoltă actualmente vehicule de transport zburătoare, cu decolare și aterizare pe verticală. Astfel, gigantul nipon devine acționarul principal al acestei companii americane, care lucrează la o mașină capabilă să zboare cu peste 300 km/h, cu o autonomie pe bază de baterie, de până la 240 km.

Distribuie acest articol!