Rolls Royce și Lamborghini, două exemple perfecte pentru ”efectul SUV”
11.02.2020
        
Distribuie acest articol!   

Automobilul de lux nu cunoaște criza. Anul trecut, vânzările Lamborghini au crescut cu 43%, iar la Rolls-Royce creșterea a fost de 25%. În ambele cazuri, salturile au avut același motiv principal: lansarea unui SUV.

Foarte puțini constructori auto mai rezistă tentației SUV-urilor. Una după alta, mărcile de prestigiu se lasă convinse, iar cifrele de la vânzări spun totul. Lamborghini și Rolls-Royce sunt exemplele perfecte.

Constructorul britanic a stabilit un nou record, depășind pentru prima dată 5.000 de vânzări în întreaga lume. Au fost livrate 5.152 unități, echivalentul unei creșteri de 25%, raportat la 2018. 2019 a fost primul an complet pentru noul 4×4 Cullinan. Marca britanică subliniază că acest model a cunoscut cel mai bun start comercial din istoria Rolls-Royce!

Și de ce să nu încerce să dubleze miza? Dar nu imediat! În 2020 își va concentra eforturile pentru a lansa noul Ghost. Bilanțul indică faptul că America de Nord reprezintă un sfert din vânzări, în timp ce a doua mare piață este reprezentată de China.

”Efectul SUV” este și mai eficient la Lamborghini: vânzările au crescut cu 43% în 2019. Lambo a livrat în total 8.205 unități. Cea mai puternică cerere a venit din SUA, unde au fost vândute 2.374 automobile. De altfel, SUA sunt mult înaintea Chinei (770 vânzări, inclusiv Macao și Hong-Kong) și Marii Britanii (658).

Și în acest caz, explozia vânzărilor are același motiv: Urus, care a fost vândut în 4.962 exemplare, în 2019. Această cifră corespunde totalului vânzărilor din 2017! Și restul gamei este un succes, cu 2.139 exemplare Huracan vândute și 1.104 unități Aventador.

Distribuie acest articol!