Alfa Romeo va înlocui modelul Giulietta cu un SUV compact
04.04.2020
        
Distribuie acest articol!   

Modelul hatchback italian va avea un înlocuitor indirect: SUV-ul compact derivat din conceptul Tonale.

Lansat în 2010, Giulietta continuă să fie un model elegant, cu certe calități dinamice. Din păcate, în ultimul timp a înregistrat o scădere puternică a vânzărilor. Anul trecut, de pildă, s-au vândut doar 15.690 de unități în Europa, departe de cele 78.911 de exemplare din 2011, când a fost cel mai bun an pentru acest model.

Alfa Romeo a decis să renunțe la Giulietta, însă nu o va înlocui cu o generație nouă din aceeași categorie, ci cu un SUV compact, categorie mult mai profitabilă și mai căutată pe piață. Conform declarațiilor unui oficial Alfa Romeo, finalul de carieră pentru Giulietta este așteptat undeva la finele acestui an.

Modelul înlocuitor va fi un SUV din segmentul C (compact), bazat pe conceptul Tonale, prezentat cu ceva vreme în urmă. Rămâne de văzut dacă lansarea va fi sau nu afectată de actuala criză provocată de pandemia noului coronavirus.

Tonale va fi poziționat în gamă sub Stelvio și va fi primul model hibrid plugin de la Alfa Romeo. Va avea tehnologie similară cu versiunea PHEV de la viitorul Jeep Compass.

Distribuie acest articol!