Două SUV-uri Mini, în pregătire
28.06.2020
        
Distribuie acest articol!   

Sunt tot mai intense zvonurile conform cărora gama Mini se va diversifica în viitorul apropiat. Constructorul englez, aflat în portofoliul grupului BMW, are în lucru două SUV-uri, dintre care unul 100% electric.

Jurnaliștii de la Autocar sunt cei care au publicat câteva informații foarte interesante privind noutățile Mini. Optimizarea gamei se impune, iar oferta engleză va avea, conform zvonurilor, două nouă SUV-uri.

Ar fi vorba, în primul rând, de un model electric dezvoltat în parteneriat cu gigantul chinez Great Wall Motors. Sursele apropiate proiectului indică faptul că va adopta un gabarit asemănător lui BMW X1 și denumirea Paceman. Acest mic SUV va folosi platforma BMW i3, pentru a reduce costurile de producție. Persistă încă misterul asupra datei de lansare.

Al doilea model va avea forma unui SUV mare, pentru a fi plasat în vârful gamei. Acesta va adopta platforma CLAR (Cluster Architecture) de la BMW și motoare termice. Nu a fost reținut niciun nume, deocamdată, însă conform unor speculații, ar urma să se numească Traveler. Anul lansării acestui SUV va fi 2024.

Distribuie acest articol!