VIDEO: Cum se fabrică un Audi RS
08.06.2020
        
Distribuie acest articol!   

După cum bine se știe, nomenclatorul modelelor Audi este organizat, pentru majoritatea modelelor, prin utilizarea cifrelor A și Q asociate cu o cifră. Literele definesc ”arhitectura” (limuzină, respectiv SUV), iar cifra de după indică poziționarea modelului în clasă (mini, compactă, medie, etc). Mai puțin răspândite sunt, însă, denumirile folosite la modelele sportive și de performanță.

Mai toate modelele Audi au câte o versiune de vârf, la care litera A este înlocuită cu S. Astfel, pentru A1 există S1, cum pentru A8 există S8. Sunt variantele de top ale modelelor respective, cu un puternic caracter sportiv și dotări suplimentare pe măsură.

Este important de știut că familia de modele S este cu totul altceva decât pachetul opțional de dotări S-line! Acesta din urmă este o denumire comercială pentru o serie de dotări menite să îmbunătățească, mai ales sub aspect vizual, modelele ”standard” de la Audi. De pildă între un Audi S3 și un Audi A3 dotat cu S-line avantajul performanțelor, dar și al dotărilor, va fi net în favoarea primului!

Însă așa cum la Mercedes există divizia specializată în producția de modele de performanță AMG, iar la BMW există celebrul M, la Audi de această categorie de modele se ocupă subsidiara Audi Sport GmbH. Iar automobilele produse aici poartă indicativul RS. Un ”caz particular” în portofoliul modelelor produse de Audi Sport îl constituie coupe-ul R8.

În timp ce producția totală anuală Audi este de circa de 1,8 milioane de unități, totalul automobilelor produse de divizia de performanță, adică RS și R8, nu trece de 30.000 de unități. Ceea ce vorbește de la sine despre caracterul exclusivist al acestora.

Nu doar modelele RS în sine sunt foarte spectaculoase, ci și procesul lor de concepere și fabricare! Audi Sport a lansat recent documentarul de mai jos, pe această temă.

În circa 8 minute, filmul vorbește despre modelele RS la modul general și evocă detalii interesante referitoare la conceptul de design, tehnologia încorporată, modul în care sunt testate, organizarea producției și controlul de calitate.

Tot în acest film puteți admira ”la lucru” cele mai apreciate modele din gama actuală Audi Sport, RS6 și RSQ8.

Distribuie acest articol!