Conceptul Renault Kiger anunță un viitor SUV mini low-cost. Poate chiar sub sigla Dacia!
18.11.2020
        
Distribuie acest articol!   

Renault ne surprinde în mod cât se poate de plăcut prin prezentarea acesui show-car, denumit Kiger. Conceptul are rolul de a anticipa un viitor model de dimensiuni mici (sub 4 metri lungime), care va completa gama SUV a constructorului francez.

Însă dacă vă așteptați să vedeți în curând acest model pe piața europeană, veți avea o dezamăgire: Renault anunță lansarea pe piața din India. De altfel, presa franceză îl prezintă ca fiind ”un mini-SUV low cost”. Totuși, constructorul precizează că va fi comercializat ulterior și pe alte piețe. Așa că, de ce nu, s-ar putea să îl vedem peste ceva timp sub logo Dacia, așa cum se va întâmpla și cu Spring, care va fi derivat din Renault K-ZE, un model lansat inițial în China!

Deloc întămplător, Renault inaugurează acest model în India, piața cu cea mai mare creștere la nivel global. Acolo unde Duster, Kwid și Tribe sunt foarte apreciate.

Noul SUV are look-ul unui vehicul de aventură. Garda la sol de 21 cm, jantele pe 19 închi și elementele decorative și de protecție din plastic contribuie la alura spectaculoasă, în timp ce semnătura luminoasă LED și evacuarea centrală îi conferă un aer sportiv.

Conceptul a fost prezentat într-o culoare specială, denumită ”Aurora Borealis”, care își schimbă nuanța în funcție de unghiul din care este privită mașina.

În prezentarea video oficială de mai jos, directorul de design al Grupului Renault, Laurens van den Acker, precizează că acest show-car este foarte apropiat de versiunea finală de serie. Cu siguranță, detaliile tehnice le vom afla în următoarele luni.

Distribuie acest articol!