Anul acesta, Festival Automobile International se transformă într-o expoziție virtuală de concepte
27.01.2021
        
Distribuie acest articol!   

Criza sanitară i-a obligat pe organizatorii Festival Automobile International să organizeze ediția 2021 exclusiv în versiune online.

Ajuns anul acesta la cea de-a 36-a ediție, Festival Automobile International este o expoziție anuală, un eveniment gen Fashion Week, organizat în luna ianaurie, în împrejurimile Domului Invalizilor din Paris. În cadrul festivalului, conform tradiției, și în acest an este anunțat modelul care a câștigat titlul de Cea mai frumoasă mașină a anului, pe baza voturilor exprimate online.

De altfel, tot ce ține de ediția 2021 se desfășoară online. Astfel, pe pagina de internet a festivalului se poate vizita o expoziție digitală care reunește numeroase concepte și modele de prestigiu. Lista acestora vă va convinge, cu siguranță: Aston Martin V12 Speedster, Audi Q4 e-tron Sportback, Bugatti Bolide, Delage DC12, DS Aero Sport Lounge, Hyundai Prophecy, Lamborghini Sian Roadster, Maserati MC20, Renault Megane eVision. În cadrul aceleiași expoziții virtuale se sărbătorește o jumătate de secol de la apariția legendarului Lamborghini Countach.

Așadar, ediția 2021 a prestigiosului Festival Automobile International, împreună cu expoziția Concept-cars & Design Automobile, sunt cu acces liber pe acest website, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie. Profitați!

Distribuie acest articol!