Până în 2030, 60% din vânzările Skoda vor fi reprezentate de modelele electrice
30.03.2021
        
Distribuie acest articol!   

Într-un interviu acordat publicației germane Automobilwoche, președintele Skoda, Thomas Schäfer, a dezvăluit câteva detalii legate de planurile de viitor privind devoltarea producătorului ceh de automobile. Skoda va avea mai multe modele electrice de intrare în gamă, printre care și o compactă de dimensiunile Octaviei.

Schäfer a dezvăluit că Skoda și-a propus să se dezvolte cu precădere pe piețele emergente. Un semnal clar în această privință este noul SUV Kushaq, lansat recent în India.

Skoda Kushaq este un SUV creat special pentru piața din India

Producătorul din Mladá Boleslav este prezent deja pe nu mai puțin de 100 de piețe și privește cu interes spre noi oportunități. Una dintre acestea ar putea fi Africa de Nord. De asemenea, oferta de modele electrificate va fi dezvoltată accelerat în viitorii ani.

Thomas Schäfer a fost numit în fruntea Consiliului de Administrație de la Skoda Auto în vara anului 2020, înlocuindu-l pe Bernhard Maier

Noul președinte al Consiliului de Administrație de la Skoda a precizat că, până în anul 2030, modelele electrice trebuie să reprezinte 60% din totalul vânzărilor brandului ceh. Pentru ca acest obiectiv să devină realitate, gama electrică, formată actualmene doar din SUV-ul Enyaq iV, va fi completată de alte două modele, dintre care unul va fi de clasă compactă, comparabil ca dimensiuni cu Octavia.

Thomas Schäfer crede că Skoda poate concura cu succes automobilele electrice produse de coreeni și francezi, prin lansarea unor modele similare, de intrare în gamă, dar la prețuri mai competitive. Skoda este, de altfel, cel mai bine poziționat brand al Grupului Volkswagen pentru a lansa o astfel de ofensivă, în condițiile în care gigantul german nu exploatează îndeajuns segmentul electric.

Distribuie acest articol!