Cutiile negre devin obligatorii în Europa, la toate automobilele noi, începând din 2022
25.05.2021
        
Distribuie acest articol!   

Începând de anul viitor, toate automobilele noi intrate în circulație în Europa vor fi echipate cu un înregistrator de date, așa-numita cutie neagră, inspirată din aeronautică. Scopul este de a îmbunătăți siguranța rutieră la nivelul Uniunii Europene.

Recent, în centrul dezbaterilor a fost introducerea unui permis de conducere virtual, valabil pentru întreaga zonă Euro, care să simplifice identificarea șoferilor aflați în afara țării de reședință. De această dată, introducerea cutiilor negre vizează în primul rând constructorii auto. UE dorește ca aceasta să fie obligatorie la toate vehiculele noi vândute începând din mai 2022. Măsura va contribui foarte mult la stabilirea cauzelor unui accident.

Pentru moment, vestea nu întrunește unanimitatea în rândul șoferilor și este de înțeles să fie așa. Ce se întâmplă cu înregistrările de la bord? Acestea vor fi realizate în tranșe de câte cinci secunde și vor include mai mulți parametri, precum viteza vehiculului, activarea frânelor, unghiul volanului, forța coliziunii, folosirea centurii de siguranță și turația motorului.

Spre deosebire de faimoasele cutii negre de la avioane, cele din automobile nu vor înregistra sunete în interiorul habitaclului. Una din preocupările majore o constituie protejarea vieții private a șoferilor, astfel că inițiatorii noii reglementări dau asigurări în acest sens, cum că eventualele înregistrări din mașină vor fi folosite numai de către forțele de ordine.

Locul exact unde va fi amplasat acest nou dispozitiv nu a fost încă definit, dar se știe că va fi poziționat astfel încât să nu poată fi dezactivat de conducătorul auto. În fine, legislativul european dă asigurări și în privința costurilor, astfe încât să nu existe ”o creștere semnificativă a prețurilor pentru consumatori”.

Distribuie acest articol!