Volkswagen: unul din patru locuri de muncă, în pericol?
26.10.2021
        
Distribuie acest articol!   

Cursa pentru electrificare riscă să zguduie din temelii producătorul german de automobile Volkswagen. În ultima perioadă, în presa auto s-a vehiculat ideea unei restructurări care ar putea duce la eliminarea a nu mai puțin de 30.000 de locuri de muncă.

Potrivit publicației germane Handelsblatt, președintele Volkswagen, Herbert Diess, nu a ezitat să își exprime temerile sale pentru viitorul companiei, în cadrul unei ședințe a Consiliului de supraveghere, care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit Handelsblatt, Diess a avertizat asupra costurilor de operare prea mari ale grupului german, comparativ cu cele ale concurenței, inclusiv Tesla, care a inaugurat recent fabrica sa europeană, situată la Berlin.

Diferențele sunt atât de mari încât, cu un tratament de șoc, ”restructurarea Volkswagen ar putea amenința unul din patru locuri de muncă” și ”este posibilă o pierdere de până la 30.000 de locuri de muncă”.

Conform altor surse, declarația ar trebui privită ceva mai nuanțat, având în vedere că Herbert Diess a prezentat ”speculații asupra unui scenariu extrem”. Astfel, el ar fi dorit să sublinieze importanța unor măsuri imediate, pentru a evita asemenea consecințe.

De altfel, un purtător de cuvânt al constructorului german a reacționat: ”În general, o pierdere de 30.000 de locuri de muncă este absurdă”.

Unul dintre proiectele prioritare ale celor de la Volkswagen este revizuirea fabricii de la Wolfsburg, în perspectiva lansării proiectului Trinity. Este vorba de o nouă generație de modele electrice, începând din 2026. Restructurarea Volkswagen va fi și pe ordinea de zi a unei reuniuni a Comitetului de întreprindere, programată pe 12 noiembrie.

Distribuie acest articol!