Mercedes va renunța la Clasa A și Clasa B
05.07.2022
        
Distribuie acest articol!   

La Mercedes pare că se pregătește o revoluție. Potrivit publicației germane Handelsblatt, producătorul german a decis să renunțe la câteva dintre modelele sale compacte.

Accentul urmează să fie pus pe SUV-uri și propulsia electrică. În paralel, se va stopa producția celor două clase compacte, A și B, după anul 2025.

Conducerea Mercedes și-a propus să elimine 3 modele compacte din 7.

A patra generație Clasa A, lansată în 2018, va fi, prin urmare, ultima. Și Clasa B, de altfel foarte apropiată de Clasa A, va fi sacrificată. Oferta va fi astfel optimizată, pariul urmând să fie pus astfel doar pe cele mai profitabile modele. Prin urmare, prioritate vor avea sedanurile și versiunile SUV, gen CLA, GLA, GLE sau GLB.

„În loc de șapte modele, câte avem acum, intenționăm ca pe viitor să oferim patru modele în segmentul compact.”

Markus Schäfer, Chief Technology Officer la Mercedes-Benz

Deși decizia nu a fost oficializată încă, surse apropiate susțin că viitorul celor două clase este deja pecetluit. De altfel nu există niciun indiciu că Mercedes ar dori să continue producția modelelor compacte, pe viitor.

În același timp, Mercedes trebuie să devină un brand electric cât mai repede posibil, iar pentru aceasta producătorul va extinde utilizarea platformei MMA. Una care nu mai era potrivită pentru modelele compacte ale mărcii. Astfel, modelele CLA, GLA și GLB vor trece treptat de la platforma MFA la noua platformă MMA, care va fi echipată cu noul sistem de operare MB.OS.

Distribuie acest articol!