Conceptul bZ Compact anunță al treilea BEV de la Toyota, viitorul C-HR 100% electric
25.11.2022
        
Distribuie acest articol!   

Printre noutățile prezentate anul acesta, la Salonul Auto de la Los Angeles, s-a numărat și conceptul unui nou crossover electric dezvăluit de Toyota. Deși deocamdată este doar un prototip, bZ Compact pare foarte aproape de viitorul model de serie Toyota C-HR cu propulsie 100% electrică.

Versiunea de producție s-ar putea numit bZ3X și este așteptată inclusiv în Europa, unde se va poziționa în gamă sub actualul bZ4X.

Ca mai toți marii producători auto generaliști, Toyota are o oarecare întârziere pe segmentul modelelor 100% electrice cu baterie (BEV). De această situație par să fi profitat producătorii chinezi, care se mișcă foarte repede și au început să dea lovituri tot mai puternice pe piață, ceea ce bulversează obiceiurile constructorilor tradiționali.

Iar înainte de această situație, Toyota preferase să prioritizeze propulsia hibrid, în detrimentul celei 100% electrice. Asfel, de la primul Prius, lansat în 1997, și până în prezent, a devenit campionul de necontestat al acestei tehnologii – full hybrid sau plug-in hybrid.

În Europa, gama Toyota este formată în principal din modele cu propulsie hibridă, de la Yaris, Corolla sau C-HR, până la RAV4 sau chiar Highlander. Profitând de vânzările bune ale hibrizilor pe Bătrânul Continent, este de înțeles de ce constructorul a redus ritmul în ceea ce privește modelele BEV.

Însă odată cu decizia strategică a Comisiei Europene de a interzice propulsia termică începând din 2035, Toyota se vede obligată să urmeze și ea marșul forțat spre electrificare. Astfel, cu doar un an în urmă, marca niponă a dezvăluit nu mai puțin de 16 concepte pentru viitoarele modele electrice.

Se prefigurează, deci, sosirea mai multor noi modele BEV în viitorul pe termen scurt și mediu. Gama electrică este acum reunită sub eticheta bZ, de la „dincolo de zero” în limba engleză, cu trimitere la zero emisii. Două modele bZ au fost deja dezvăluite: SUV-ul bZ4X, echivalentul electric al lui RAV4, și berlina bZ3, model rezervat deocamdată doar pieței din China și care ar trebui să rivalizeze cu Tesla Model 3.

În această perioadă, la Los Angeles, Toyota a anticpiat al treilea model al noii game electrice, bZ Compact. Deși oficial este doar un concept, seamănă foarte mult cu cele două modele de serie. De fapt, este foarte aproape de viitoarea versiune de producție. Iar silueta este foarte asemănătoare cu cea a hibridului actual C-HR, ceea ce ar trebui să spună mult în privința viitorului acestui model, foarte apreciat pe piața europeană.

Pe de altă parte, nu este deloc surprinzătoarea decizia constructorului de a dezvolta noua gamă bZ în primul rând cu SUV-uri, având în vedere cererea din acest segment.

Putem presupune, conform nomenclatorului electric de la Toyota, că noul model va purta numele de bZ3X și va fi poziționat imediat sub bZ4X. Cât despre momentul lansării oficiale, probabil este o chestiune de luni.

Distribuie acest articol!