Începe Salonul Auto București & Accesorii 2023!
08.10.2023
        
Distribuie acest articol!   

Între 10 și 15 octombrie 2023 se desfășoară Salonul Auto București & Accesorii 2023, evenimentul care aduce împreună pasionații de automobile și profesioniștii din industria auto a României. SAB & Accesorii marchează în această toamnă un moment important în calendarul auto din țară, la Romexpo, în Pavilionul B2 cât și în zona exterioară adiacentă, pe o suprafață totală de peste 25.000 mp.

Redăm mai jos comunicatul de presă al organizatorilor.

Primul salon auto organizat în România, SAB & Accesorii a furnizat începând cu anul 1993 un eveniment la cele mai înalte standarde, cu o evoluție continuă care reflectă schimbările din industrie, aducând și anul acesta cele mai noi tendințe și inovații din industria auto.

Marți, 10 ctombrie, ora 12,00 este programată deschiderea oficială și conferința de presă a SAB & Accesorii 2023 ce va avea loc la intrarea Pavilionului B2 – Romexpo.

La Salonul Auto București & Accesorii 2023 veți descoperi premiere, modele concept și o parte din noutățile sezonului 2023-2024 cât și ofertele speciale ale companiilor participante, aparținând brandurilor Alfa Romeo, BMW, Fiat, Ford, Hyundai, Honda, Isuzu, INEOS Grenadier, Jeep, Kia, Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes Benz, MINI, Mitsubishi, Rolls Royce, Ssang Yong, Subaru, Suzuki, Toyota, Volvo. De asemenea la SAB va fi prezentă compania SUV CARS, importatoare a mărcilor: DFSK, SERES, BAIC, FORTHING, JAC, XEV, SWM. CENNTRO va prezenta mărcile Logistar 260, Logistar 200, Logistar 100, Avantier și Teemak.

Vor fi premiere naționale și sute de modele auto expuse. Un moment unic marchează lansarea oficială din România, în standul SMT a SUV-ului Subaru Solterra, primul model electric al mărcii nipone. Honda România va fi prezentă la SAB 2023 2023 cu soluții de mobilitate pe patru și două roți. La standul auto, vizitatorii va putea admira noua gamă electrificată, iar la standul moto va fi prezentă întreaga gamă Honda de scutere de 125 cc, ca soluție pentru mobilitatea urbană.

Mit Motors International prezintă gama completă Kia la Salonul Auto București, inclusiv modele hibrid plug-in și 100% electrice, precum Niro EV. De asemenea, vor prezenta în premieră modelul electric EV6 GT cu 585 CP. Iar printre atracțiile principale ale standului DAB Auto se numără noutăți de la Hyundai, Mitsubishi, Fiat, Alfa Romeo și Jeep. SAB vor putea face cunoștință cu modelul fanion al gamei Jeep, și anume noul Grand Cherokee. 

Grupul Automobile Bavaria este prezent la SAB & A 2023 cu divizia de mașini rulate – Bavaria Used – și va expune atât modele BMW, cât și MINI. De asemenea, Automobile Bavaria este unicul importator din România al noului brand auto, INEOS Grenadier și va prezenta publicului reunit la acest eveniment modelele mult așteptate ale INEOS Grenadier. Roadhill Automotive vă așteaptă in standul lor cu cele mai noi modele de autoturisme  și autovehicule comerciale Ford, iar Arian Motors, cu atracțiile de la Mazda. Autonet Suzuki, un partener de încredere al acestui eveniment timp de mai bine de un deceniu, expune la SAB 2023 modelele: Suzuki.

În zona exterioară a SAB & Accesorii, Țiriac Auto vă invită în standul amenajat, unde veți găsi expuse autovehicule comerciale aparținând mărcilor Ford și Mercedes-Benz, precum și mașini din stocul Țiriac Auto Rulate. Zona dedicată vehiculelor rulate va include o gamă extinsă de mărci și modele, inclusiv o selecție de autoturisme rulate certificate, parte din programul international Mercedes-Benz Certified.

Pasionații de  ATV-uri vor găsi în standul Euronautica grupe de produse: ATV, SSV, MOTOTRICICLU ale mărcii Bombardier recreational products (BRP). Pasionații de biciclete au ocazia să descopere gama de produse CUBE Bikes, Acid, RFR, Riese & Muller, Specialized expuse în standul BIKEXPERT.

De asemenea, vizitatorii sunt invitați să descopere spații destinate exclusiv mobilității electrice, în cadrul cărora vor fi expuse mașini electrice, vehicule electrice, scutere și biciclete elctrice dar și dezvoltatori de stații electrice și tehnologii electrice.  La SAB & Accesorii vor fi expuse și peste 600 de branduri din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self service, pieselor și accesoriilor, fiind reprezentate pe o suprafață interioară și exterioară de peste 7000 mp. O serie de conferințe, evenimente conexe și atracții pentru publicul larg și familii sunt programate pe durata evenimentului.

În weekendul 13-15 octombrie, zeci de piloți te așteaptă într-un spectacol cu sute de cai putere și multă adrenalină în zona outdoor, special amenajată evenimentului Drift la SAB 2023, sub coordonarea campionului profesionist de drift Sorin Ene. La doar 14 ani desemnată regina driftului din Europa, Alice Ene, vine cu un show de drift spectaculos. Tot în weekendul 13-15 octombrie va fi etapa finală DB Drag Racing. În zona exterioară a SAB & Accesorii, publicul vizitator este așteptat la unul din cele mai cunoscute Campionate de Car Audio la nivel mondial, organizat de DB Drag Racing România în parteneriat cu Salonul Auto București.

Va exista o zonă cu automobile istorice unice sau foarte rare, organizată de Clubul Automobilelor de Epocă, iar în standul RoMotion Simulator vizitatorii sunt invitați să încerce un simulator Full Motion, compus din 6 scaune și ochelari virtuali. De asemenea, Fulger McQueen, mașina adorată de copii din filmul “Cars”, este prezentă la eveniment! Copiii se vor putea întâlni și fotografia cu personajul lor preferat. Cele mai cunoscute van-uri de street food sunt și ele prezente la SAB. În zona exterioară a evenimentului, vizitatorii sunt așteptați să deguste cele mai delicioase preparate ale bucătăriei stradale. 

Salonul Auto București & Accesorii este mai mult decât un simplu eveniment auto – este o călătorie în universul fascinant al autoturismelor, un loc unde pasiunea pentru viteză și design se întâlnește cu entuziasmul vizitatorilor noștri. Așadar, vă așteptăm să sărbătorim trei decenii de automobilism într-un mod spectaculos la SAB 2023!

Locație: Pavilionul B2 Romexpo și zona exterioară adiacentă. Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul: www.bilet.ro și sunt valabile pentru orice zi de eveniment în perioada 10-15 octombrie sau direct de la casele de bilete aflate la intrarea în eveniment pe tot parcursul desfășurării acestuia. Prețul unui bilet este de 60 de lei, iar accesul copiilor sub 7 ani, gratuit. Accesul persoanelor cu dizabilități, gratuit (pe baza unui document doveditor). Program: 10 octombrie, orele 12,00-19,00; 11- 14 octombrie, orele 10,00-19,00; 15 octombrie, orele 10,00-18,00.

Distribuie acest articol!