Toți angajații Stellantis se întorc la prezența fizică la locul de muncă
15.05.2025
        
Distribuie acest articol!   

Epoca muncii de la distanță, care acoperea 80% din activitatea celor 14 mărci ale Grupului Stellantis, se apropie de final. Totuși, revenirea la prezența fizică va fi treptată, mai ales din cauza lipsei de spațiu.

Pentru cei de la Stellantis, data de 1 iunie va marca întoarcerea la prezența fizică la locul de muncă. Pentru câteva mii de angajați din gigantul auto care include mărci precum Peugeot, Citroen, Opel sau Fiat, munca la distanță s-a încheiat, începând cu această dată.

Telemunca a fost pusă în aplicare de Carlos Tavares, în 2021, la sfârșitul pandemiei de Covid-19. Unii dintre angajații grupului au fost prezenți la muncă maximum o zi și jumătate pe parcursul unei săptămâni, după cum au considerat de cuviință, cu acordul superiorilor.

Drept urmare, mulți dintre ei s-au mutat departe de companie. Acordul din 2021 prevedea și acoperirea echipamentelor non-IT, cum ar fi un scaun ergonomic acasă, în valoare de până la 150 de euro, precum și o alocație de 25 de euro pe lună.

Sistemul actual rămâne valabil, chiar dacă acum se aplică noua regulă „înapoi împreună”, cum a numit-o departamentul HR al grupului, și care se va implementa progresiv. Pentru cei care locuiesc departe, există opțiunea de a se muta mai aproape de birou. După faza inițială, care prevede două zile de prezență obligatorie, urmează o a doua, peste câteva luni, în care angajații vor trebui să fie la birou trei zile pe săptămână.

Birourile disponibile în prezent, în anumite locații, pot găzdui angajații care lucrează de la distanță una sau două zile pe săptămână. Dar, peste acest interval, va deveni o adevărată provocare să găsești un birou liber și un loc la cantină, la prânz. De aceea, revenirea la munca față în față va fi treptată.

Revenirea completă la prezența fizică și încheierea perioadei de 80% telemuncă marchează una dintre ultimele inițiative din era Tavares. Fostul CEO Stellantis a fost cel care a introdus acest mod de lucru, în urmă cu patru ani. El însuși a dat un exemplu, lucrând câte o săptămână pe lună de la ferma sa din Portugalia, în loc să fie prezent în birourile olandeze, unde este sediul central al grupului.

Schimbarea a venit și din dorința lui John Elkann, actualul director interimar, care nu este tocmai un susținător al muncii de acasă. Decizia a fost, în general, bine primită de sindicate, deși acestea au ridicat unele semne de întrebare legate de capacitatea companiei de a găzdui toți angajații și de lipsa consultărilor.

Distribuie acest articol!