
Peter Stevens, o somitate în designul auto, este ferm convins că aspectul exterior al automobilelor moderne este mult prea agresiv.
În vârstă de 82 de ani, Stevens este o figură emblematică din industria auto. El se află în spatele unor modele legendare, precum Lotus Elan M100, MG-urile anilor 2000, BMW V12 LMR (câștigător de Le Mans), impresionantul Jaguar XJR-15, ca să nu mai vorbim de faimosul McLaren F1, supercarul suprem al anilor 1990.
Printre clienții săi din motorsport s-au numărat echipele de Formula 1 Brabham și Williams. A oferit consultanță pentru proiecte BMW și Toyota la Le Mans, a fost profesor invitat la Royal College of Art și a susținut cursuri de master în design auto la nivel internațional. Așadar, o legendă a designului auto care are ceva important de spus în acest domeniu.

Recent, Stevens și-a exprimat unele rezerve față de direcția în care se îndreaptă designul auto, în contextul tranziției către electromobilitate. În opinia sa, „vehiculele electrice nu au încă un limbaj de design coerent, iar constructorii par disperați să creeze unul. Vedem grile care imită radiatoarele și jante excesiv de complicate.”
Unul dintre lucrurile care îl frustrează cel mai mult pe Peter Stevens este tendința actuală spre agresivitate stilistică. „În prezent mașinile trebuie să pară atât de agresive încât, dacă îți plimbi câinele pe lângă un model nou, ajungi să îți faci griji să nu fie mușcat de acesta”, remarcă ironic maestrul.
Pentru el, această orientare este parțial legată de designul vehiculelor electrice și de constrângerile pe care acestea le impun. „Când au fost concepute pentru prima dată, s-a crezut că mașinile electrice vor elibera complet designul auto. Cu toate acestea, nevoia de a plasa bateria sub vehicul a dat naștere la modele care aproape toate arată ca niște vehicule off-road”.
Peter Stevens consideră că acest exces de agresivitate și elemente de design excentrice nu reflectă neapărat o viziune autentică a designerilor, ci mai degrabă o încercare a constructorilor de a genera un fel de „hype” artificial. „Totul se rezumă la a vinde ceva nou, iar acest nou este, de fapt, derutant. Însă nu pentru că cineva a crezut că ambiguitatea ar avea succes, ci pentru că nu știu încotro să se îndrepte”, afirmă el.
Recent, Peter Stevens a colaborat cu eBay la un proiect de restaurare a unui Ford Transit Mk1, folosind exclusiv piese de schimb disponibile pe eBay Motors. Experiența i-a amintit de primele sale zile în industria auto, în special când a lucrat la Ford, în anii 1970, și a fondat prima școală de design auto din Marea Britanie.
El crede că trecerea de la modelarea din lut la proiectarea asistată de computer a jucat un rol major în apariția designului de astăzi, pe care îl consideră stângaci. „Uneltele informatice pe care le folosim astăzi sunt surprinzător de limitate. Adunarea mai multor oameni în jurul unui model de lut favorizează colaborarea, iar acești modelatori sunt experți în a vă spune când o linie nu va funcționa”.
Mulți vor spune că sunt păreri ale unui specialist „old school”, dar, după o analiză atentă, nu putem să nu îi dăm dreptate! Și mulți dintre designerii auto de acum ar face foarte bine dacă și-ar lua notițe…