
O știre neașteptată a luat prin surprindere lumea auto, la acest final de săptămână: Luca de Meo a demisionat. CEO-ul Grupului Renault pleacă pentru a se alătura grupului Kering, fondat de François Pinault și specializat în articole de lux și retail.
Demisiile în weekend pare să devină un obicei. Reamintim, plecarea lui Carlos Tavares de la cârma Stellatins a fost confirmată tot într-o duminică seară.
Grupul Renault a anunțat aseară plecarea lui Luca de Meo, știrea fiind preluată imediat de Le Figaro.
Potrivit cotidianului francez, de Meo se va alătura gigantului bunurilor de lux Kering, care are în portofoliu branduri precum Gucci, Yves St. Laurent, Stella McCartney s.a. Fondată de miliardarul François Pinault și condusă acum de fiul său, compania are în prezent 47.000 de angajați și o cifră de afaceri de 50 de miliarde de dolari.
De această dată pare să fie mai degrabă o demisie decât o concediere, iar situația nu seamănă deloc cu izolarea de care a avut parte Carlos Tavares, în decembrie anul trecut. Aparent este opera lui de Meo, iar Jean-Dominique Senard, președintele grupului, a avut doar cuvinte de laudă duminică seara.
Senard a afirmat că „pe lângă faptul că este un căpitan excepțional, Luca de Meo este și un om creativ, dedicat, pasionat și inspirator. Personal, îmi voi aminti mereu de calitatea relației noastre”. Nu putea exista un omagiu mai bun pentru omul care a scos compania franceză din abis și a lansat amplul proiect Renaulution!
Desigur, niciun detaliu nu a fost furnizat din partea grupului, nici măcar de la de Meo. Totuși, ce l-ar fi putut împinge pe italian să părăsească sectorul auto? Reamintim, el a fost implicat în această industrie încă la începutul carierei, ocupând funcții de conducere la Toyota, FCA și Grupul Volkswagen înainte de a ateriza la Renault.
Să fie vorba de o deteriorare generalizată a sectorului sau de o perioadă dificilă la Renault? Sau poate relația complicată cu Nissan, ori lansarea cu poticneli a diviziei Ampère, entitatea electrică a grupului? Un răspuns ar putea veni în următoarele zile. Până atunci, singura certitudine este că Luca de Meo își va părăsi funcția pe 15 iulie.