Limitatorul de viteză automat, plănuit de autoritățile europene, stârnește controverse aprinse
16.07.2026
        
Distribuie acest articol!   

Forurile europene iau în considerare impunerea, începând din 2030, a unui sistem de capabil să reducă automat viteza de deplasare a automobilelor, atunci când acestea depășesc limita de viteză. Proiectul, aflat deocamdată în faza de studiu, generează deja dezbateri aprinse.

După cum se știe, deja din iulie 2024, toate autovehiculele noi vândute în Uniunea Europeană sunt obligate să aibă un sistem de asistență a șoferului. Acesta este destul de iritant pentru toată lumea: un semnal sonor este emis la depășirea limitei de viteză, însoțit de un mesaj afișat pe bord.

Încă este posibil să fie dezactivat manual, dar el se reactivează automat, la fiecare repornire a mașinii. Așadar, un sistem restrictiv, dar totuși relativ flexibil, deoarece șoferul păstrează controlul.

Conform informațiilor relatate de Daily Mail, Comisia Europeană intenționează să meargă mult mai departe pentru vehiculele vândute după 2030. Ideea de bază ar consta în compararea locației GPS a mașinii cu datele referitoare la limitele de viteză din hărțile memorate. În funcție de acestea, puterea motorului va fir edusă automat, în caz de depășire a limitei de viteză.

Cu alte cuvinte, obiectivul este de a trece dincolo de simpla emitere de avertismente și de a acționa direct asupra mașinii. Deocamdată este doar o posibilitate luată în considerare, fără niciun anunț oficial din partea Comisiei Europene.

Însă marea problemă este dată de sistemele actuale de asistență a șoferului, care sunt departe de a fi infailibile. Erori în citirea indicatoarelor rutiere, hărți învechite – toate aceste inexactități, în prezent doar enervante, ar putea deveni problematice dacă ar duce la o pierdere de putere în timpul accelerării pe autostradă.

Centrul britanic de cercetare Thatcham, citat în cadrul anchetei, subliniază limitele testelor actuale de omologare de tip, care se bazează pe distanța parcursă mai degrabă decât pe modificările reale ale limitelor de viteză. Drept urmare, un vehicul poate atinge o fiabilitate de peste 91% pe distanța totală testată, dar aceasta scade la puțin peste 74% atunci când sunt luate în considerare doar modificările reale ale limitelor de viteză. Ceea ce înseamnă o rată de eroare de aproximativ una din patru ori. Chiar și modelul cel mai bine cotat vede o scădere a fiabilității de la 98,4% la 90,3%, în funcție de metoda de calcul.

Cu alte cuvinte, ar putea exista scenarii de temut, ca de pildă atunci când o mașină care circulă cu 130 km/h și care crede brusc că a intrat într-o zonă de 50 km/h. Este departe de a fi o idee exagerată, dacă sistemul își păstrează defectele actuale, obținând în același timp controlul direct asupra vehiculului.

Această noutate, dacă va fi confirmată, ar face parte dintr-o lungă serie de cerințe tehnologice impuse de UE în ultimii ani. Reamintim câteva dintre ele: detectoare de somnolență, alerte de distragere a atenției, înregistratoare de date privind accidentele și, mai recent, cablarea pentru un viitor dispozitiv de blocare a aprinderii cu etilometru. Producătorii, asociațiile de consumatori și șoferi au denunțat în mod constant ceea ce ei numesc o deturnare a automobilului către o „mașină de bonă”.

Desigur, o restricționare automată a puterii, potențial declanșată de o eroare de citire, ar risca să declanșeze nemulțumiri pe scară largă. Deocamdată nimic nu este bătut în cuie, dar ideea de a restricționa totul peste tot și tot timpul ar putea fi deja prea mult pentru șoferii europeni.

Distribuie acest articol!