Noul iX3 se bucură de un debut compercial fulminant și este pentru prima dată când un model electric de la BMW se vinde foarte bine. Întrebarea care se pune acum este dacă va reuși să depășească vânzările versiunii cu motor termic (X3).
Oricum, BMW avea deja de câțiva ani vânzări foarte bune cu modelele sale electrice, însă acestea beneficiau de o tehnologie relativ convențională, departe de cea concentrată în noua generație iX3. Fie că este vorba de performanța electrică sau de eficiența tuturor celorlalte sisteme (inclusiv funcțiile de asistență a șoferului), cea de-a doua generație a acestui SUV introduce de-acum celebra arhitectură Neue Klasse, care reprezintă un progres tehnologic uriaș.
Iar succesul este incontestabil. iX3 a depășit deja 100.000 de comenzi în mai puțin de un an, potrivit producătorului german. O cifră remarcabilă pentru un model lansat oficial la sfârșitul anului trecut și care începe să se vadă pe drumurile din întreaga Europă.
La uzina din Ungaria, iX3 a depășit pragul de 50.000 de unități produse de la lansare. „Este prima dată în istoria BMW când se atinge această cifră cu un model nou, într-o fabrică nouă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Capacitatea de producție de la Debrecen a fost ajustată pentru a satisface cererea.
Iar comenzile ar putea crește și mai mult, având în vedere că de iX3 oferă și o versiune mai ieftină, iX3 40. Pe scurt, este un început foarte promițător pentru producătorul bavarez, care are astfel un ușor avantaj față de eternul său concurent Mercedes-Benz, al cărui model echivalent, GLC, s-a confruntat recent cu o disfucnționalitate în aprovizionarea cu piese pentru producție.

Cât despre volumele de vânzări ale modelelor echivalente iX3 și X3, cel puțin în 2025, acesta din urmă se afla încă la un nivel mult mai ridicat, cu peste 321.000 de unități vândute la nivel mondial (inclusiv X4). Dar toată lumea așteaptă să facă această comparație la finele anului 2026.
Dincolo de aceste aspecte, este evident că iX3 are un rol crucial crucial pentru BMW, fiind considerat piatra de temelie a strategiei Neue Klasse. Frenezia cu care a fost primit ar trebui să consolideze și mai mult strategia de electrificare a BMW și îl transformă într-un subiect de manual.
Faptul că se vinde ca pâinea caldă ar trebui să netezească drumul și pentru noile i3 (produs la München), și X5 (la Spartanburg, SUA). Iar BMW nu vrea să se oprească aici – anul viitor, sunt așteptate iX4, iX3 coupe și versiunile facelift pentru X1, X2 și Seria 5.



















