Anvelopele de vară, indispensabile siguranței pe drumurile publice în sezonul cald
05.07.2021
        
Distribuie acest articol!   

Utilizarea anvelopelor potrivite fiecărui sezon este recomandarea tuturor specialiștilor în domeniu, atunci când vine vorba de siguranța la volan. Deși păstrarea anvelopelor de iarnă pe timpul verii poate părea opțiunea mai confortabilă, utilizatorii trebuie să țină cont de faptul că anvelopele sezoniere au fost special concepute pentru a răspunde condițiilor specifice de drum pentru care au fost create.

Astfel, anvelopele de vară, în stare bună de utilizare, cresc considerabil siguranța pe drumurile de vară. Iată , așa cum sunt ele prezentate într-un comunicat pe această temă, difuzat de Nokian Tyres.

1. Se opresc mai repede pe suprafețe umede. Anvelopele moderne de iarnă sunt proiectate să funcționeze bine pe zăpadă, gheață, zloată și ploaie moderată, dar atunci când apar cantități mai mari de apă pe șosea, anvelopele de vară sunt net superioare. Comparativ cu o anvelopă de iarnă uzată, o anvelopă de vară în stare bună de utilizare are o distanță de frânare pe o suprafață umedă de peste 12 metri, la viteza de 80 km/h. Aceasta depășește de două ori lungimea unei mașini, ceea ce poate face diferența la o oprire bruscă, pentru evitarea lovirii unui obstacol.

2. Previn acvaplanarea. Acest fenomen periculos, în urma căruia anvelopa pierde contactul cu șoseaua dacă între suprafața șoselei și banda de rulare a anvelopei este prea multă apă, poate degenera într-un derapaj incontrolabil al vehicului în cauză. Anvelopele de iarnă pot fi excelente atunci când vine vorba de planarea pe zloată, însă nu oferă aceeași siguranță precum anvelopele de vară în condiții de ploaie abundentă. În timpul utilizării anvelopelor de vară, o mașină acvaplanează pe un drum umed la o viteză de peste 80 km/h, în timp ce o mașină prevăzută cu anvelope de iarnă uzate va scăpa de sub control la 60 km/h.

3. Experiența de condus este mai confortabilă și mai precisă. Anvelopele de vară și cele de iarnă sunt fundamental diferite, chiar dacă, la o primă vedere, ar putea părea similare. La anvelopele de iarnă, toate elementele – de la designul benzii de rulare, la compusul din cauciuc mai moale – au fost create pentru siguranța condusului în perioada rece. Străzile din orașe și autostrăzile fierbinți care dăunează anvelopelor de iarnă reprezintă habitatul natural al anvelopelor de vară. Acestea vor oferi un condus ușor, o manevrabilitate sporită și o reacție rapidă în timpul virajelor.

4. Starea de uzură și calitatea anvelopelor sunt factori esențiali de siguranță. Înainte de a folosi anvelopele de vară, este importantă verificarea stării de uzură. Dacă anvelopele au o adâncime a benzii de rulare mai mică de 4 mm, este bine să se ia în calcul achiziționarea de anvelope noi, deoarece acestea nu mai sunt sigure pe suprafețe umede. Verificarea uzurii neuniforme a anvelopelor și a existenței tăieturilor sau rupturilor este și ea importantă, astfel că nu este recomandată utilizarea anvelopelor care par deteriorate. De asemenea, anvelopele nu trebuie folosite atunci depășesc 10 ani sau când au fost folosite mai mult de 6 ani.

5. Dealerii de anvelope respectă măsurile de protecție în vigoare. Aceștia iau măsuri pentru a se asigura că magazinele pot fi vizitate în deplină siguranță de către clienți. Multe lanțuri au planuri ample despre cum să-și dezinfecteze magazinele și să păstreze distanțele de siguranță adecvate între personal și clienți. În plus, mulți dealeri de anvelope au magazine online, unde pot fi rezervate și achitate costurile pentru produse și servicii.

Sursa: comunicat de presă Nokian Tyres

Distribuie acest articol!