Salonul de la Geneva 2022 a fost anulat!
12.10.2021
        
Distribuie acest articol!   

Organizatorii Salonului Auto de la Geneva (GIMS) au decis să anuleze ediția de anul viitor, evenimentul urmând să aibă loc abia în anul 2023. Reamintim, celebrul eveniment găzduit de Elveția nu a mai avut loc din 2019, din cauza pandemiei Covid-19.

Ediția 2020 a fost anulată în ultimul moment, iar în 2021 evenimentul nici măcar nu mai fusese programat. Speranțele erau legate de revenirea din 2022, însă teama de noile valuri pandemice i-a determinat pe organizatori să își amâne planurile, având în vedere posibilele restricții de călătorie pentru jurnaliști și publicul larg, pentru lunile următoare.

Ediția 2022 fusese inițial programată pentru intervalul 19-27 februarie, cu câteva săptămâni mai târziu decât eram obișnuiți. Decizia anulării a venit oarecum pe neașteptate, având în vedere că anul 2022 este privit de mulți drept unul al revenirii la normalitate și în ceea ce privește marile saloane auto.

Unii sunt de părere că de buna organizare a saloanelor programate în 2022 ar putea depinde chiar viitorul acestui gen de evenimente! Un alt salon major programat anul viitor în Europa este cel de la Paris, în perioada 17-23 noiembrie.

Se pare că adevăratul motiv al anulării GIMS 2022 ar fi absența mai multor constructori. Câteva nume mari, precum Renault, Volkswagen sau Kia, își confirmaseră deja prezența. În schimb, la fel ca la recentul Salon de la München (IAA 2021), grupul Stellantis era pe lista absenților. Mai mult, pe această listă apăruseră și două nume grele din segmentul premium german: Mercedes și BMW.

Organizatorii invocă criza semiconductorilor, care afectează grav producția auto la nivel mondial. În acest context, toți constructorii își revizuiesc calendarul lansărilor de noutăți, dar și prioritățile în materie de cheltuieli. Iar saloanele auto, în actuala conjuctură, în mod cert nu mai sunt prioritare din aceste puncte de vedere!

Distribuie acest articol!