Un sondaj APPA scoate în evidență proastele obiceiuri ale românilor în trafic
02.12.2021
        
Distribuie acest articol!   

Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) a dat publicității rezultatele unui sondaj online, desfăşurat în cadrul campaniei ”Fii treaz la volan!”, la care au participat peste 11.000 de respondenţi, din care peste 10.500 de şoferi, ce a urmărit să analizeze o parte dintre obiceiurile conducătorilor auto.

Nu doar cei de la volan au fost vizați de acest sondaj! Obiceiurile greşite ale pietonilor constituie o problemă care conduce la victime pe şosele, astfel că este extrem de important ca aceştia să conştientizeze că un comportament greşit în trafic îi poate pune în pericol.

Din nefericire, toate aceste obiceiuri greşite şi comportamente riscante din trafic stau la baza accidentelor rutiere înregistrate în ţara noastră. Sondajul a vizat cele mai mari probleme de comportament în trafic, cele legate de lipsa semnalizării, parcarea în locuri nepermise sau lipsa purtării centurii de siguranță.

Iată, pe scurt, principalele concluzii ale acestui sondaj:
● 4 din 10 şoferi români nu semnalizează toate manevrele pe care le fac în trafic, cu toate că 8 din 10 şoferi sunt de acord că semnalizarea este extrem de importantă în trafic pentru siguranţa rutieră.
● Un pieton din doi este de părere că traversarea pe la o trecere de pietoni ascunsă de maşini parcate reprezintă un risc semnificativ mai mare decât traversarea pe la o trecere cu vizibilitate.
● 63% dintre pietoni nu consideră că traversarea prin locuri nepermise este o activitate atât de periculoasă.
● 8 şoferi români din 10 declară că parchează într-un loc nepermis cu o relativă repetitivitate. Cu toate acestea, majoritatea conducătorilor auto sunt de acord că maşinile parcate neregulamentar îngreunează circulaţia. Întrebaţi de ce parchează sau opresc maşina într-un loc nepermis, atunci când fac acest lucru, 43% declară că opresc doar pentru o perioadă scurtă de timp.
● Aproape 60% dintre şoferi nu le cer pasagerilor de pe locurile din spate să poarte centura de siguranţă.

La sondaj au participat, în total, 11.298 de respondenţi, dintre care 10.562 de şoferi – 74% conduc zilnic, iar 19%, de câteva ori pe săptămână. Majoritatea participanţilor (92%) este formată din persoane cu vârste între 18 şi 55 de ani: 43% se încadrează în grupa de vârstă 18-25 ani, 28% au între 35 şi 55 de ani, iar 21%, între 26-34 ani. 70% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar 30% femei.

Sursa: comunicat de presă APPA

Distribuie acest articol!