Audi își accelerează calendarul lansărilor electrice
28.09.2022
        
Distribuie acest articol!   

În așteptarea unei game exclusiv electrice până în 2035, Audi continuă să își reînnoiască oferta și se pregătește să lanseze noi modele. În cursul anului viitor, calendarul noutăților electrice de la Ingolstadt promite câteva atracții.

Într-un moment în care categoria limuzinelor pierde tot mai mult teren în fața SUV-urilor, modelul A4 ar trebui reînnoit în 2023. venirea celei de-a șasea generații ar trebui să aibă drept obiectiv recâștigarea cotei de piață pe acest segment tradițional.

În acest sens, viitorul Audi A4 va trebui să mizeze pe un stil mai modern, cu multe tehnologii de generație nouă. Se vorbește despre o gamă de motoare electrificate, inclusiv mai multe versiuni hibrid plug-in.

Zvonurile susțin că și versiunea de top RS4 rămâne în cărți, însă noua generație va avea un grup motopropulsor hibrid plug-in.

Anunțate de recentele concepte omonime, viitoarele A6 e-tron și A6 Avant e-tron ar trebui să apară și ele în 2023, în versiune de producție.

Audi A6 e-tron se va baza pe o platformă nouă, care se va regăsi și pe viitorul Porsche Macan electric. Este vorba de arhitectura PPE a gigantului Volkswagen Group, care permite încărcare ultra-rapidă (800 V).

Vor fi disponibile mai multe motorizări, precum și o versiune cu tracțiune integrală și autonomie de până la 600 km.

Alături de A6 e-tron, Audi va lansa anul viitor și Audi Q6 e-tron, care va avea și variantă Sportback. Acest SUV 100% electric a fost anticipat de conceptul Audi Shanghai Concept, prezentat anul trecut, la Salonul Auto de la Shanghai.

Specificațiile viitorului SUV electric sunt încă un mister, printre puținele detalii știute în acest moment fiind acela că va oferi până la 7 locuri la bord. Prin urmare, va fi un model familial, care va avea opțiune de încărcare ultra-rapidă, pentru a facilita călătoria pe distanțe lungi.

Distribuie acest articol!