Tesla: scădere a livrărilor în primul trimestru din 2024
12.04.2024
        
Distribuie acest articol!   

În primul trimestru al acestui an, Tesla s-a confruntat cu o serie de dificultăți, care au stârnit îngrijorări în rândul investitorilor și al analiștilor. Compania a raportat o scădere a livrărilor, precum și o scădere a producției, ceea ce a dus la o reacție negativă pe piețele financiare, concretizată printr-o scădere a valorii acțiunilor cu 4,85%.

În ciuda concurenței crescute dinspre China, viitorul este privit cu optimism de către cei de la Tesla, care mizează pe lansarea unor noi modele, precum și pe extinderea globală.

Tesla a livrat un total de 386.810 de vehicule în primul trimestru din 2024, sub așteptările analiștilor, care estimau în jur de 457.000 de livrări. Rezultatele mai slabe au fost amplificate de o scădere a producției, care s-a situat la 433.371 de vehicule, cu 8,5% sub aceeași perioadă a anului precedent.

Scăderea volumelor de livrare a fost atribuită parțial fazelor inițiale de producție a noii versiuni Model 3 la fabrica Fremont. Însă Tesla s-a confruntat și cu alte probleme.

Constructorul a raportat probleme de livrare cauzate de conflictul din Marea Roșie, precum și un sabotaj la fabrica din Germania, unde un mic grup de extremă stânga a revendicat responsabilitatea pentru incendierea unui stâlp de electricitate, în martie, ceea ce a dus la oprirea temporară a producției.

Reamintim că, la sfârșitul anului 2023, Tesla s-a confruntat cu o grevă majoră la unitățile sale din Suedia, declanșată de refuzul muncitorilor de a adera la un acord colectiv de salarizare. Ca urmare, mișcarea socială s-a extins rapid și în alte ateliere unde sunt reparate modelele Tesla. În plus, s-a declanșat o grevă a lucrătorilor portuari, care au refuzat să descarce automobilele Tesla, precum și a factorilor poștali, care au refuzat să livreze plăcuțele de înmatriculare, în semn de solidaritate cu greviștii.

Vestea scăderilor a fost primită cu o reacție negativă pe piețele financiare. Acțiunile Tesla au scăzut cu 4,85%, după ce analiștii au calificat primul trimestru drept „dezastruos”, menționând că aceste rezultate ar putea avea un impact pe termen lung asupra companiei, dacă nu se iau rapid măsuri.

Deși Tesla a evitat să menționeze problema chineză în explicarea scăderilor, este important de menționat concurența acerbă cu care se confruntă pe această piață. Principalul rival este BYD, care devine cel mai mare vânzător global de vehicule electrice!

Producătorii chinezi au demonstrat că sunt capabili să vândă modele la prețuri reduse, iar Tesla va trebui să găsească alte mijloace de a convinge potențialii clienți. Un lucru este cert, această concurență sporită ar putea prezenta provocări suplimentare pentru Tesla în trimestrele următoare.

Producătorul californian rămâne optimist cu privire la perspectivele sale, lansarea de noi modele putând impulsiona cifrele. Doar că zvonurile din această perioadă, referitoare la amânarea sau chiar renunțarea la mult așteptatul Model 2, nu fac decât să contrazică acest optimism…


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!