Tesla intenționează să își extindă gama cu trei noi modele
20.06.2024
        
Distribuie acest articol!   

Pe măsură ce ritmul vânzărilor încetinește, se pune problema noilor modele pe care Tesla le plănuiește pentru viitor. Strategia producătorului american a fost dezvăluită parțial, recent, în fața acționarilor.

„Vom produce un model nou, la 25.000 de euro, în fabrica din Berlin, până în 2025”, spunea Elon Musk anul trecut, în timpul unei vizite la fabrica germană. O declarație care valida zvonurile referitoare la un modelul electric compact de la Tesla.

De atunci, însă, nimic nu s-a întâmplat așa cum era de așteptat. Tesla nu a arătat niciodată nimic și nici nu a comunicat pe tema acestui ipotetic model entry-level. În urmă cu câteva luni, agenția Reuters anunța chiar că proiectul a fost anulat, Tesla urmând să își redirecționeze resursele către proiectarea unui robotaxi cu conducere autonomă.

Elon Musk a negat informația, dar fără a oferi elemente noi pe acest subiect. Zilele trecute, în schimb, în cadrul adunării anuale a acționarilor de la Tesla, el a oferit câteva informații interesante referitoare la următoarele produse noi ale mărcii.

Cu această ocazie, a prezentat o imagine care ilustrează toate modelele actuale Tesla (Model 3, Model Y, Model S, Model Y, Cybertruck și camionul Semi), precum și alte trei modele ascunse sub o prelată.

Primul dintre acestea ar fi celebrul robotaxi cu conducere autonomă, a cărui prezentare oficială urmează să aibă loc pe 8 august. Al doilea pare să aibă forma unei utilitare, iar al treilea este identic cu primul și ar putea fi Roadster-ul așteptat încă din 2017 și amânat de nenumărate ori. Sau, de ce nu, aparent abandonatul Model 2.

Desigur, înainte de orice, acest anunț este unul strategic, menit să revigoreze o gamă care începe să își arate povara anilor, și să transmită un semnal cât mai puternic acționarilor și concurenței, dar fără a oferi niciun detaliu. Și nu putem ignora faptul că Musk este un as al artificiilor de comunicare, iar între ceea ce el anunță și ceea ce se întâmplă cu adevărat pot trece câțiva ani.

În timpul conferinței, Elon Musk a mai precizat că Tesla va oferi în curând versiuni mai puțin pretențioase (adică mai ieftine) Model 3 și Model Y.

În fine, cu aceeași ocazie Elon Musk a reușit să își valideze compensația de 56 de miliarde de dolari. Astfel, pachetul său salarial devine cel mai mare din istoria SUA!


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!