Mai mulți constructori chinezi intenționează să demareze producția în Europa
18.10.2024
        
Distribuie acest articol!   

Tot mai multe mărci chineze doresc să deschidă fabrici în Europa. De unde acest interes pentru producția pe Bătrânul Continent?

Pe de-o parte, este un răspuns la suprataxarea prin care Europa vrea să tempereze importurile de mașini electrice fabricate în China. Pe de altă parte, oricum, constructorii chinezi intenționează să se instaleze în Europa pentru a produce chiar aici vehiculele destinate acestei piețe.

Și, după cum vom vedea, constructorii care au ambiții mari în Europa sunt mai mulți decât s-ar putea crede.

La sfârșitul anului 2023, BYD a anunțat construirea unei fabrici în Ungaria, la Szeged (prima din Europa) și ar dori să deschidă ulterior încă una. Nu se știe încă unde ar putea fi amplasată a doua fabrică, dar zvonuri persistente vorbesc despre un interes special pentru Italia.

Fabrica de la Szeged ar trebui să fie operațională în trei ani. Aceasta va fi a doua fabrică BYD din țara vecină, după cea a Komarom, deschisă în 2016 și dedicată producției de vehicule electrice grele.

Chery consideră deja de la sine înțeles deschiderea primului său site de producție european în Spania. La rândul lor, cei de la SAIC continuă căutările pentru o fabrică de asamblare europeană MG, brand care a deschis recent al doilea centru european de piese de schimb, în Franța.

Great Wall Motor avea în vedere deja de anul trecut inaugurarea unei fabrici în Germania, Ungaria sau Cehia, dar deocamdată nu este încă nimic oficial. Între timp, Geely plănuiește să deschidă o fabrică în Europa, cu siguranță pentru Smart și Volvo, și astfel să evite taxele vamale.

Chery a semnat un acord de joint venture cu compania spaniolă EV Motors, pentru a produce împreună în fosta fabrică Nissan situată în apropiere de Barcelona. Scopul, până în 2029, este asamblarea a 150.000 de vehicule anual. Acest acord face parte din strategia lansată în 2020 de Spania, a doua țară producătoare de mașini din Europa, după Germania, pentru a atrage companiile producătoare de vehicule electrice și baterii.

Printre proiectele încă în fază incipientă se numără și intenția Dongfeng de a se instala în Italia, în timp ce Geely cochetează cu Polonia, în vederea construirii primei sale fabrici europene.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!