Motorul din plastic, o solutie posibila
09.11.2009
        
Distribuie acest articol!   

In ultimele decenii, elementele din mase plastice au castigat teren, regasindu-se mai peste tot in componenta unui automobil, de la caroserie pana la interior. Greutatea redusa si rezistenta la intemperii sunt principalele avantaje ale acestui tip de material.

Chiar si la motor, unele elemente sunt realizate din polimeri. Totusi, un bloc motor realizat in cea mai mare parte din mase plastice inca nu a aparut pe piata, chiar daca construirea acestuia este posibila, din punct de vedere tehnic. Unii polimeri au calitati comparabile sau chiar superioare, pentru a inlocui otelul sau aluminiul din componenta motorului: rezista la coroziune, la temperaturi ridicate sau la elemente chimice agresive.

Unii constructori au optat pentru realizarea diferitor subansamble din mase plastice, insa piesele interne si blocul motor sunt realizate, in continuare, din otel si aluminiu. Totusi, motorul din plastic nu este o utopie, dovada fiind prototipul realizat inca din 1969, de Matti Holtzberg (foto). Principalul sau avantaj este greutatea cu 30% mai mica decat a unui motor cu bloc din aluminiu. In anii care au urmat, acest motor a avut diverse evolutii, iar Ford s-a interesat la un moment dat de idee, dar tehnologia nu a ajuns niciodata la stadiul de productie industriala.

Principalul motiv care a tinut in loc dezvoltarea motorului este de ordin economic: la costuri de fabricatie egale, motorul din plastic nu este la fel de fiabil ca cel din otel si aluminiu. Pentru a pune la punct piesele din plastic si a le aduce la un nivel de fiabilitate comparabil cu cele traditionale, sunt necesari cativa ani si investitii prea mari. O alta problema ar putea fi legata de reciclare. In alta ordine de idei, dezvoltarea accelerata a propulsiei electrice pentru automobile, din ultima vreme, anuleaza sansele motorului din plastic. Asadar, ideea ramane, insa materializarea ei este in continuare incerta.

Distribuie acest articol!