Hyundai Motorsport si-a trecut in cont o victorie spectaculoasa in Raliul Portugaliei, etapa a sasea din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Thierry Neuville s-a impus cu un avans de peste 40 de secunde fata de Elfyn Evans (M-Sport Ford), in timp ce a treia treapta a podiumului a fost ocupata de T. Suninen – M. Markkula (Ford Fiesta WRC).
Intr-un raliu dificil in care o serie de competitori au avut probleme, Neuville a facut o cursa inteligenta si a obtinut cel de-al optulea succes din WRC si al doilea din acest sezon. Dupa cea de-a noua victorie din WRC si prima in Portugalia, echipa Hyundai Motorsport si-a consolidat prima pozitie in clasamentul constructorilor.
Succesul pilotului Hyundai a fost facilitat de iesirea in decor a lui Sébastien Ogier, cel care era lider la piloti, de la inceptul sezonului. Ogier a abandonat in prima zi, cu directia afectata in urma lovirii unei pietre. A revenit in cursa sambata, insa a terminat departe de Top 10 si fara sa puncteze in Power Stage.
Dupa etapa din Portugalia, Neuville l-a detronat pe Ogier din fotoliul de lider provizoriu la piloti. Clasament piloti: 1. T. Neuville 119 p., 2. S. Ogier 100 p., 3. O. Tanak 72 p. Clasament constructori: 1. Hyundai Shell Mobis 175 p., 2. M-Sport Ford 162 p., 3. Toyota Gazoo 140 p.
Seria de patru etape consecutive pe macadam continua cu Raliul Sardiniei, etapa a saptea, programata in perioada 7-10 iunie.