Despre prezenta doamnelor in Formula 1 se discuta mai putin, fiindca pilotii sunt de obicei cei ce capteaza interesul publicului. Cum de la Lella Lombardi, cu mai bine de 40 de ani in urma, toti pilotii din ziua cursei au fost barbati, subiectele despre rolul femeilor in Marele Circ automobilistic sunt mai rare.
Astazi, de ziua lui Claire Williams, am dorit sa alocam spatiu acestui subiect tocmai pentru a evidentia rolul continuu jucat de marile doamne ale sportului cu motor, din punct de vedere organizatoric, al comunicarii si promovarii, in management si in domeniul tehnic de varf al Formulei 1.
Claire Williams, fiica lui Sir Frank Williams si Lady Virginia Williams, s-a nascut in Windsor, Berkshire, pe 21 iulie 1976, si a absolvit cursurile Universitatii din Newcastle in 1999, cu o diploma in stiinte politice.
Primul rol legat de lumea sportului cu motor a fost cel de ofiter de presa al circuitului de la Silverstone. In 2002 s-a alaturat echipei fondate de tatal sau, ca ofiter de comunicare. Dupa opt ani a preluat rolul de director al echipei de comunicare pentru Williams Racing Team si in 2011 au fost incluse in responsabilitatile sale si aspectele legate de marketing.
Dupa ce Frank Williams s-a retras din Consiliul de Administratie, in martie 2012, Claire a preluat rolul, reprezentand interesele familiei Williams.
In martie 2013 a fost numita director adjunct al echipei Williams, fiind responsabila de marketing, comunicare si toate aspectele comerciale.
Dupa retragerea lui Monisha Kaltenbron din functia de director al echipei Sauber, Claire detine in prezent cea mai inalta pozitie in ierarhia echipelor de Formula 1. Contributiile personale in domeniul Formulei 1 au fost recunoscute in Marea Britanie, prin numirea ca Ofiter al Ordinului Imperiului Britanic (Officer of the Order of the British Emprie – OBE), in 2016.
In plan personal, Claire s-a casatorit, in luna ianuarie 2018, cu Marc Harris, si are un baiat.
LA MULTI ANI, CLAIRE WILLIAMS!
echipa 24auto.ro