Formula 1, Brazilia 2018: Al cincilea titlu consecutiv la constructori, pentru Mercedes
11.11.2018
        
Distribuie acest articol!   

Penultima cursa a sezonului a fost castigata de proaspatul incoronat campion mondial Lewis Hamilton, care s-a impus la capatul unei curse in care a plecat din pole position, dupa ce a reusit un nou record al pistei, in calificari. Cu Hamilton invingator si cu Bottas al patrulea, Mercedes reuseste sa castige titlul constructorilor, pentru al cincilea an consecutiv.

Singurul in masura sa-i creeze probleme, intr-o oarecare masura, campionului mondial, a fost Max Verstappen, la capatul unei evolutii entuziasmante, in binecunoscutul sau stil. Ghinionul lui Verstappen s-a consumat pe la mijlocul cursei, intr-un duel ciudat cu Ocon, care se afla cu un tur in spatele sau si care a tinut sa revina in acelasi tur cu pilotul Red Bull. A fost un contact in urma caruia ambii piloti s-au rasucit. Verstappen a pierdut sefia cursei, in timp ce Ocon s-a ales cu o penalizare. Desi a incercat sa recupereze, pentru olandez a fost insa prea tarziu si in cele din urma a trebuit sa se multumeasca pe a doua pozitie a podiumului.

Podiumul a fost completat de Kimi Raikkonen, un rezultat neasteptat de bun pentru finlandez, in comparatie cu locul 6 ocupat de coechipierul sau de la Ferrari, Sebastian Vettel, care a plecat de pe a doua pozitie a grilei de start.

Clasament piloti: 1. Lewis Hamilton 383 p., 2. Sebastian Vettel 302 p., 3. Kimi Raikkonen 251 p.

Clasament constructori: 1. Mercedes 620 p., 2. Ferrari 553 p., 3. Red Bull 392 p.

Ultima cursa a sezonului este programata pe 25 noiembrie, la Abu Dhabi, in Emiratele Arabe Unite.

Distribuie acest articol!