Gala Campionilor FRAS 2018 va avea loc pe 9 decembrie, la Timisoara. Printr-un comunicat oficial, federatia de profil a anuntat ca evenimentul urmeaza sa fie gazduit de o sala de evenimente din orasul de pe Bega.
O traditie in ultimii 13 ani, Gala Campionilor a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv va aduna peste 700 de participanti la editia din 2018, reunind toti campionii a 12 probe de automobilism sportiv si karting, dar si invitatii acestora. Este, de altfel, cel mai mare eveniment de final de an organizat de o federatie sportiva nationala in Romania.
In 2018, sub egida FRAS au avut loc peste 120 de competitii de raliuri, viteza in coasta, drift, off road, karting, rally raid, super rally, viteza pe circuit pentru automobile istorice, time attack, auto slalom, slalom paralel si rally cross. Peste 1.200 de sportivi au luat startul de-a lungul anului in evenimentele oficiale FRAS.