WRC, Australia 2018: Ogier, campion pentru a sasea oara consecutiv!
21.11.2018
        
Distribuie acest articol!   

Ultimul act din sezonul 2018 in Mondialul de raliuri a lamurit situatia atat in ierarhia pilotilor, cat si in cea a constructorilor. Astfel, chiar daca etapa din Australia a fost castigata de Jari-Matti Latvala, titlul mondial la piloti i-a revenit lui Sébastien Ogier. Totusi, victoria lui Latvala a fost decisiva pentru Toyota, in competitia echipelor.

Ogier a terminat Raliul Australiei pe locul al cincilea, suficient insa pentru a-si adjudeca, pentru a sasea oara consecutiv, coroana cu lauri. El a reusit sa incheie sezonul in fata celor doi rivali la titlu, Thierry Neuville, care s-a aflat in fruntea ierarhiei o buna parte din campionat, si Ott Tanak. Avansul francezului a fost de 18 puncte fata de Neuville si 38 fata de Tanak.

La fel ca la piloti, si la constructori, titlul s-a decis in ultima etapa. Prin victoria din Australia, Latvala a contribuit la obtinerea titlului la constructori de catre Toyota, care a castigat astfel duelul cu Hyundai, Ford M-Sport si Citroën. Latvala fost urmat pe podiumul din Australia de Hayden Paddon (Hyundai) si Mads Ostberg (Citroën).

Ogier si copilotul sau, Julien Ingrassia, au castigat primele patru titluri cu Volkswagen, apoi inca doua cu Ford M-Sport. Anul viitor, ei si-au propus sa se incoroneze pentru a saptea oara, sub culorile Citroën, echipa lor de debut.

 

Distribuie acest articol!