Mercedes a tinut sa marcheze cum se cuvine implinirea a 125 de ani de la prima cursa auto din lume. In calitate de sponsor principal al Grand Prix-ului de acasa, cu monoposturile vopsite partial in stil retro si cu echipa imbracata ca odinioara, gruparea germana a inceput in forta sesiunea de calificari si parea sa continue in aceeasi nota de sarbatoare, duminica, in cursa. Insa, conform zicalei, socotelile de acasa nu s-au potrivit cu cele… de pe pista!
Cu Hamilton si Bottas pe 1, respectiv 3 pe grila, Mercedes a avut de furca in calificari doar cu Red Bull, care si-a plasat pilotii pe 2 (Verstappen) si 4 (Gasly) la start. Remarcabila a fost si evolutia lui Raikkonen, de sambata, cand a reusit un nesperat loc 5 pe grila, pentru Alfa Romeo. Ferrari, in schimb, a avut o sesiune de calificari de cosmar. Din motive tehnice, Leclerc s-a clasat abia pe 10, iar Vettel a fost ultimul pe grila de start, fara sa reuseasca macar un tur cronometrat.
Dupa cum s-au instalat in frunte, imediat dupa start, se parea ca va fi, din nou, o simpla formalitate pentru pilotii Mercedes, in a-si adjudeca dubla, cum s-a intamplat mai mereu in cursele din acest sezon. Insa etapa din Germania a fost una cum rar ne-a fost dat sa vedem in F1, in ultimii ani!
Ploaia, ca de obicei, a influentat intrecerea, cu intrari neorpogramate la boxe, safety car deplasat de patru ori pe pista si ierarhii chiar incredibile, la un moment dat! Scenariul chiar a fost, de data aceasta, mai spectaculos ca oricand: Mercedes a terminat fara niciun punct, Vettel a urcat de pe ultimul loc pana pe locul 2, iar Daniil Kvyat, clasat al treilea la final, a adus al doilea podium din istoria echipei Toro Rosso!
Spre bucuria numerosilor fani olandezi veniti pe circuit, Max Verstappen si-a trecut cea de-a saptea victorie din cariera, la capatul unei curse haotice, in care a ales strategia castigatoare, chiar daca a fost nevoit sa treaca pe la boxe de nu mai putin de cinci ori!
Marii perdanti au fost, asadar, cei de la Mercedes, cu Hamilton ghinionist, ramas in afara punctelor, si Bottas iesit in decor. In aceeasi categorie trebuie trecut si Leclerc, care si-a terminat evolutia in pietris, dupa ce a fortat, la un moment dat, trecerea pe pneuri soft.
Pentru Hamilton, sansele la victorie s-au diminuat in momentul in care a lovit partea din fata a masinii si a intrat la boxe printr-o metoda ilegala, fiind penalizat cu 5 secunde. Mai mult, echipa a fost luata pe nepregatite, iar Hamilton a pierdut peste jumatate de minut cu aceasta oprire la boxe.
Clasament piloti: 1. Lewis Hamilton 223 p., 2. Valtteri Bottas 184 p., 3. Max Verstappen 162 p.
Clasament constructori: 1. Mercedes 407 p., 2. Ferrari 243 p., 3. Red Bull-Honda 191 p.
Urmatoarea cursa este programata in Ungaria, la Budapesta, pe 4 august.